BMW Seria 3, obiectiv fixat: economia



BMW Seria 3 2007
BMW Seria 3 2007

BMW dă ora exactă în segmentul mașinilor de lux. Cel puțin la capitolul vânzări, respectiv profit operațional, evoluția mărcii germane este una ascendentă și reflectă poziția de lider ocupată în prezent de BMW. Pentru a-și menține dominația, compania căută noi soluții, cum ar fi de exemplu orientarea spre consumatorii cu un buget de cheltuieli lunare ceva mai modest.
Deși vorbim despre un produs de lux, se pare că BMW a identificat o categorie de clienți dispuși să suporte costul unui automobil de lux dar nu și al unui consum de bani pe cheltuieli curente la o mașină.
În acest sens, producătorul german vizează lansarea unor versiuni mai economice ale vehiculelor actuale. Pe lângă unitățile hibride și cele pe hidrogen pe care BMW le propune ca soluții ale viitorului, nemții au de gând să ofere pentru modelele de volum noi variante de motorizare, de litraj mai mic, împrumutate de la modele aflate cu o clasă mai jos în ierarhia constructorului BMW.
Acestea vor fi cunoscute ca noile versiuni de bază, de la care va porni gama de motorizări. Spre exemplu, Seria 3, cel mai bine vândut model BMW, urmează să primească o nouă motorizare inclusă ca versiune de bază în gama actuală.
Producătorul plănuiește lansarea unui propulsor în patru cilindri de 1.6 litri ce va produce 122 de cai putere. Dacă motorul pe benzină împrumutat de la Seria 1 va fi introdus, el se va alătura unei viitoare versiuni denumite 316i, ce va juca rolul modelului economic din cadrul Seriei 3.
Agregatul va fi disponibil cu sistemul Stop&Start și va garanta un consum mediu de 5.9 litri/100 km. Viteza de vârf este estimată la 208 km/h iar demarajul de la 0 la 100 km/h atins în 10.8 secunde.
Germanii încearcă să se alinieze cerințelor pieței, orientată spre mașini cu un consum redus de carburant, folosind o soluție convenabilă și care ăi scutește de o mulțime de bani.
BMW 316i nu se va abate de la principalele calități, care au adus faimă motoarelor BMW: elasticitate și rezerve de putere.
În prezent, Seria 3 dispune de cinci motorizări pe benzină ce au ca și corespondent versiunile 318i -143 CP, 320i -170 CV, 325i – 218 CP, 330i – 272 CP și 335i – 306 CP.


BMW Seria 3 2007
BMW Seria 3 2007
BMW Seria 3 2007
BMW Seria 3 2007
BMW Seria 3 2007
BMW Seria 3 2007