BMW a efectuat la timpul potrivit câteva transformări mezinului gamei sale. La trei ani de la debutul primei generații Seria 1 Cabrio și la patru ani de la debutul lui Seria 1 Coupe, producătorul bavarez aduce un plus de culoare acestor modele bine primite în întreaga lume. Vorbim de o restilizare a exteriorului apărută la jumătatea ciclului de viață, dublată de performanțe mai bune sub toate aspectele.
Toate versiunile oferă un raport bun între dinamică și consum, iar dacă aducem în discuție și faptul că Seria 1 este considerat unul dintre modelele cu cea mai mare valoare la revânzare, atunci atractivitatea acestora devine explicabilă.
Modelele restilizate coupe și cabrio sunt disponibile de la 28.086 euro cu TVA, respectiv 31.000 de euro cu TVA.
Seria 1 Cabrio este o alternativă la Audi A3 Cabriolet, versiunea coupe neavând un rival direct pe segmentul premium.
Pe partea de design aspectul se va schimba ușor, partea frontală adoptând cele mai multe schimbări. Farurile cu xenon includ o bandă orizontală de LED-uri pentru lumina zilei, bara de protecție față prezintă zone de ventilație care creează un curent de aer în zona de pasajele roților din față, și reducere turbulențele de la viteză mare și reducând astfel și coeficientul de frecare cu aerul.
Seria 1 Cabrio dispune de un acoperișconfecționat din pânză acționat de un dispozitiv electromecanic ce permite deschiderea și închiderea completă a acestuia în 22 secunde. Pavilionul textil poate fi acționat și în mers până la o viteză de 40 km/h. Atunci când plafonul este pliat, este complet ascuns sub capacul portbagajului. BMW oferă acoperișul clasic în trei nuanțe diferite, negru, bej sau antracit, cu o anumită cantitate de fire de argint.
Decapotabila are unele componente specifice ale echipamentului în comparație cu alte versiuni de Seria 1 cum ar fi tapițeria din piele care reflectă razele solare.
Versiunile restilizate au multe elemente în comun cu alte variante Seria 1, de exemplu, o direcție activă (cu aport de transmisie variabil) sau suspensie sport opțională.
Versiunea 135i vine standard cu accesoriile „M Sport Package”, care implică anumite elemente decorative pentru caroserie și cabină.
Partea de motorizare este completată de unitățile pe benzină de 143 CP, 170 CP, 218 CP, 306 CP. BMW pune la bătaie și trei modele diesel de 143 CP, 177 CP, 204 CP.