BMW renunță să mai producă CS Concept – viitorul Seria 8



BMW CS Concept 2007
BMW CS Concept 2007

BMW anunța cu surle și trâmbițe în aprilie 2007 că în cinci ani vor avea un coupe sportiv.
CS Concept era modelul ce prefigura noua Serie 8, rivalul de temut al pionierului Mercedes CLS. Recent, un oficial din cadrul companiei confirma disponibilitatea și intenția de a-l introduce în producție de serie în 2011, pentru ca un an mai târziu să fie lansat pe piețele internaționale. Din nefericire, situația s-a schimbat radical, și totul din vina crizei economice globale.
În cadrul unei conferințe de presă pe tema rezultatelor financiare obținute în trimestrul trei, Norbert Reithofer, șeful BMW, a comunicat proiectele de viitor și pașii următorii în strategia mărcii având în vedere scăderea veniturilor companiei germane. Reithofer a comunicat că CS Concept nu va intra în producția de serie, modelul fiind considerat mai puțin profitabil în contextul în care BMW este obligată să obțină un profit cât mai mare pe fiecare model, pentru a putea face față problemelor generate de criza financiară.
Compania din Munchen se va orienta spre producția de vehicule ecologice atât hibride cât și full-electric, conceptele X6 ActiveHybrid, Seria 7 ActiveHybrid fiind pregătite pentru producția de serie. BMW a confirmat, de asemenea, și lansarea versiunii de serie a viitorului X1 SUV.
În trimestrul trei din 2008 profitul grupului auto BMW a scăzut cu aproape 500 de milioane de euro, față de perioada similară a anului trecut.


BMW CS Concept 2007
BMW CS Concept 2007
BMW CS Concept 2007
BMW CS Concept 2007
BMW CS Concept 2007
BMW CS Concept 2007
BMW CS Concept 2007
BMW CS Concept 2007
BMW CS Concept 2007
BMW CS Concept 2007
BMW CS Concept 2007
BMW CS Concept 2007