BMW a dezvăluit astăzi, 15 decembrie, noul Z4 Roadster. La șase ani de la lansare, compania germană aduce o nouă generație ce își va face debutul european în primăvara anului viitor.
Propulsia este formată din trei din motoare pe benzină cu 6 cilindri ce dezvoltă 204, 258 și 306 cai putere. Roadsterul beneficiază de o transmisie manuală cu 6 trepte sau o cutie automată cu 7 viteze și dublu ambreaj disponibilă pe motorul de 306 CP. Pentru prima dată Z4 este echipat cu un pavilion din metal care se închide sau deschide în 20 de secunde, soluție care a permis mărirea spațiului vitrat ceea ce conduce automat la o mai bună iluminare a habitaclului.
Designul sportivei germane se înscrie în linia noilor modele Seria 7 și X6, cu o structură estetică ce balansează între clasic și modern. Pentru clienții care își doresc o versiune cu un comportament mai dinamic, BMW le pune la dispoziție pachetul Sport, care include suspensii adaptive și trei funcții pentru setarea trenului de rulare: Normal, Sport și Sport+.
Deși prețurile nu au fost comunicate, surse din interior afirmă că pe piața germană noul Z4 are un preț de bază de la 35.900 de euro.
BMW va lansa noua generație cu ocazia Salonului Auto de la Detroit din luna ianuarie.
