BMW a bifat una din premierele mondiale la Salonul Auto de la Los Angeles. Mașina de studiu i3 Concept Coupé, prezintă o versiune extrem de agilă a conceptului pentru călătorii sustenabile în clasa premium, fără niciun fel de emisii. Studiul vine în paralel cu procesul continuu de dezvoltare pentru ca primul model integral electric din istoria subbrandului BMW i să fie gata pentru producția de serie.
Revoluționar, cu linii clare și deschis, designul prezentat de BMW i3 Concept Coupé reprezintă o formă de pionierat a mobilității urbane prin care conștientizarea dezvoltării durabile devine o parte intrinsecă a profilului premium. Impactul vizual al caroseriei din fibră de carbon se datorează în principal liniei cursive a acoperișului coupé și interpretării noi a designului „stream flow” .
În interior, sentimentul de spațiu specific mărcii BMW i este combinat cu ambianța exclusivistă de lounge a celor două locuri individuale din spate.
Mai mult, BMW i3 Concept Coupé își asumă și titlul de primul automobil electric din lume integrat complet în rețea. Datorită includerii funcțiilor inovatoare BMW ConnectedDrive – concepute de BMW i pentru utilizare la mașini de serie, operarea sistemului de navigație, precum și transferul de informații între automobil, lumea exterioară și terminalul smartphone al conducătorului.
BMW i3 Concept Coupé pune accent pe evidențierea performanțelor dinamice care pot fi realizate de versiunea 100% electrică a tehnologiei BMW eDrive. Asemenea BMW i3 Concept, Coupé este propulsat de un electromotor dezvoltat de BMW Group, care oferă o putere maximă de 170 CP și atinge un cuplu maxim de 250 Nm – puterea furnizată este transferată instantaneu spre puntea spate prin transmisia cu un singur raport.
Electromotorul este alimentat cu energie de la acumulatorul litiu-ion aflat sub podea.
Celula pasagerilor reprezintă centrul modulului Life, care este realizat din plastic ranforsat cu fibră de carbon (CFRP). BMW i urcă pe noi culmi ale ingineriei auto prin utilizarea vastă a acestui material high-tech. Pentru că este deopotrivă extrem de ușor și rezistent, CFRP oferă oportunități formidabile pentru design – astfel, este ideal pentru transferarea limbajului de design BMW i într-o mare varietate de variante.
La BMW i3 Concept Coupé, sistemul de transmisie, șasiul și sistemul de stocare a energiei, împreună cu funcțiile structurale și de impact, sunt încorporate în modulul Drive, realizat în mare parte din aluminiu.
Cu o lungime de 3.964 milimetri, o lățime de 1.768 mm și o înălțime de 1.555 mm, BMW i3 Concept Coupé atrage atenția prin proporțiile extrem de individuale. În comparație cu BMW i3 Concept, noul studiu are un aspect mai lat și mai prelung, prin care își evidențiază natura agilă. Pe de altă parte, ampatamentul este neschimbat față de cel al conceptului standard BMW i3: 2.570 milimetri.