Polițiștii au confiscat zilele trecute un BMW 325 abandonat cu tot cu țigările de contrabandă aflate în interior, mașina fiind descuiată după mai bine de 24 de ore, în lipsa proprietarului, care a refuzat să se prezinte la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Joia trecută, în jurul orei 19.00, polițiștii din cadrul Secției Rurale 2 Bosanci au identificat, pe raza comunei Bosanci, la marginea localității, spre Cumpărătura, un autoturism BMW 325 ce părea a fi abandonat. În interior, au observat polițiștii, bancheta din spate era dislocată, sub aceasta aflându-se mai multe pachete de țigări.
Mașina a fost ridicată și tractată până în curtea IPJ Suceava, polițiștii contactându-l pe proprietarul din acte, Adrian S., în vârstă de 43 de ani, din municipiul Fălticeni, și invitându-l la sediul poliției a doua zi, vineri, 15 iunie, pentru ca autoturismul să fie deschis în prezența sa.
Bărbatul de 43 de ani a declarat însă că nu are cheia mașinii și habar nu are nimic de proveniența țigărilor, deoarece a împrumutat-o pentru două zile unui bărbat din Brașov, un anume Ioan A.
În interiorul mașinii, sub banchetă, au fost identificate 62 de cartușe de țigări, iar în portbagaj încă 227 cartușe de țigări. În total, polițiștii au numărat 2.890 de pachete de țigări, evaluate la 23.120 de lei.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă, continuând ancheta pentru a stabili despre ce este vorba în acest caz și cui aparțin țigările.