BMW a zguduit serios așteptările tuturor când anunțase că proiectul care viza lansarea unui coupe sportiv cu patru uși a fost abandonat. A fost de ajuns o declarație oficială pentru ca visele multora să fie spulberate într-o clipă. Totuși, modelul dezvoltat pe baza lui CS Concept și care ar putea fi denumit Seria 8, va ajunge pe liniile de producție, dă asigurări un oficial din departamentul marketing al companiei germane.
Se pare că la mijloc este vorba de o mică neînțelegere, BMW lucrând cu o viteză mai „redusă” la acest proiect pentru a se concentra în principal asupra noilor modele Seria 5, X3, Seria 3 și 6, unele dintre ele deja aflate la o nouă generație.
„Nu am abandonat nici o clipă proiectul nostru. CS Concept va avea o finalitate. Inițial se prevedea ca noul model să fie livrat pe piețele din Europa din 2010, însă am considerat că deocamdată că viitorul coupe nu reprezintă o prioritate maximă pentru noi, dată fiind abundența debuturilor pregătite pe acest segment”, a afirmat un oficialul BMW care a dorit să își păstreze anonimatul.
Informațiile furnizate se lipesc cu un set de poze spion în care apare un coupe sport – prototip de teste bine camuflat, surprins în interiorul uzinelor BMW din Germania. Din informațiile deținute până la această oră, noul coupe în patru uși ar putea fi denumit Seria 8, lucru afirmat în repetate rânduri de diverse surse din cadrul companiei. Viitorul model va împărți platforma cu noul BMW Seria 7 și va fi asamblat la Dingolfing, Germania, alături luxosul sedan.
Modelul dezvoltat în colaborare cu divizia sport M, va folosi o structură din aluminiu și o caroserie confecționată din materiale compozite. Propulsia va include motoare V6 și V8 pe benzină cuplate la o transmisie automată DKG cu 8 trepte de viteză.
O confirmare a lansării noului model ar putea fi făcută anul viitor cu prilejul unor evenimente de marcă, precum Salonul Auto de la Geneva.