BMW se poate lăuda cu o serie de reușite personale care, pe drept cuvânt, pot fi considerate icoane lumii automobilistice. Un exemplu elocvent este X5 care în decurs de numai 11 ani a ajuns la un milion de automobile livrate clienților. Ediția aniversară, un model BMW X5 xDrive35i de culoare negru safir metalizat, care beneficiază de tapițerie cu piele Nevada de nuanță maro scorțișoară, a ieșit de pe linia de asamblare de la uzina americană BMW din Spartanburg (Carolina de Sud) și foarte curând urmează să fie livrată către un client din China.
Atingerea unui volum al producției ce se exprimă cu șapte cifre reprezintă o altă etapă importantă a poveștii de succes pe care a scris-o primul automobil din segmentul Sports Activity Vehicle. Când a avut premiera în 1999, modelul BMW X5 cu tracțiune integrală a fost primul automobil de acest gen. De atunci, combinarea dinamicii superioare pe asfalt cu garda ridicată la sol, tracțiunea integrală și performanțe dinamice, a fost punctul de început pentru extinderea portofoliului de modele BMW. Datorită gamei de modele BMW X, care de atunci s-a extins și a ajuns să cuprindă patru membri, compania a înregistrat o creștere constantă a volumului de vânzări, nivel neegalat de nici un alt producător cu automobile asemănătoare.
Și pentru România, BMW X5 a înregistrat un succes important, ocupând constant poziția de best seller între modelele gamei în ultimii ani. Cu 289 de unități livrate în 2009 și deja 129 unități în primele patru luni ale acestui an, BMW X5 este atât cel mai popular model al mărcii, cât și lider de piața mult disputatul segment al SUV-urilor premium.
BMW X5 rămâne simbolul și cel mai important inovator pentru succesul continuu al conceptului Sports Activity Vehicle. Automobilul spațios, cu cinci uși, oferă până la șapte locuri. Sistemul inteligent BMW xDrive de tracțiune integrală garantează accelerația, atât pe șosea, cât și în regim off-road. Tehnologia de transmisie integrală permanentă, controlată electronic, distribuie variabil forța de tracțiune între puntea față și cea spate în funcție de fiecare situație asigurând atât o aderență optimă, cât și un comportament dinamic excelent. Mai mult, ambianța luxoasă a interiorului și gama variată de opțiuni privind sistemele inovatoare de asistare amplifică plăcerea condusului.
În plus, numeroasele premii atestă calitățile remarcabile ale produsului cu privire la design, plăcerea condusului, siguranță și fiabilitate. În 2007 BMW X5 a primit, printre altele, premiul de design „autonis”, decernat de revista „auto motor und sport” pentru cel mai atractiv design, precum și Medalia de Aur în cadrul Studiului J.D. Power care analizează satisfacția clienților din America de Nord. Institutul American de Asigurări pentru Siguranța Șoselelor (IIHS) a ales – atât în 2007, cât și în 2008 – acest model SAV drept „Top Safety Pick” pentru comportamentul exemplar la testele de impact.
O dovadă recentă a fiabilității excepționale a automobilului a fost dată de cele mai recente statistici cu privire la defecțiuni, făcute publice de cel mai important club auto din Europa, ADAC, în care BMW X5 se află pe locul al doilea, în spatele modelului BMW X3, în categoria vehiculelor cu tracțiune integrală.
Încă o dată în 2010, BMW X5 este, mai mult ca niciodată, un model și un standard în clasa lui în ceea ce privește dinamica, eficiența, versatilitatea și siguranța. Cu un design modificat cu exactitate, cu o gamă de motoare ce a fost revizuită în detaliu și cu dotări suplimentare inovatoare, BMW X5 continuă să-și consolideze avantajul în segment. Calitățile sale de trend setter includ o eficiență remarcabilă, fără egal în acest segment. Un exemplu clar este modelul BMW X5 xDrive30d, propulsat de un motor diesel cu șase cilindri dispuși în linie, care dezvoltă 180 kW/245 CP și atinge un consum mediu de combustibil de 7,4 litri/100 km în ciclul de testare EU.
Dezvoltarea uzinei BMW din Spartanburg se află în strânsă legătură cu povestea de succes a modelului BMW X5. Locația, care există de 15 ani, a devenit cel mai important centru de experiență pentru modelele BMW X în cadrul rețelei globale de producție pe care o are BMW Group. Produs la Spartanburg, BMW X5 este exportat acum în peste 120 de țări, în timp ce BMW X6 este fabricat tot acolo pentru export în întreaga piață mondială. Înainte de finalul acestui an, producția celei mai noi generații BMW X3 va începe tot în această uzină.