BM: Situația economică este mai bună în prezent decât în 1989 în opinia a doar 20% dintre români



Situația economică este mai bună în prezent decât în 1989 în opinia a doar 20% dintre români, iar aproximativ 30% din populație are o părere mai bună despre situația politică actuală decât cea existentă în urmă cu 18 ani, potrivit unui raport al Băncii Mondiale (BM).
În ceea ce privește situația economică, păreri mai puțin bune au respondenții din Bulgaria, Croația și Bulgaria, se arată în raportul economic periodic „UE 8+2” efectuat de Banca Mondială.
La polul opus se situează locuitorii din Estonia (aproape 70%) și Lituania (peste 50%).
Realizatorii raportului notează că, în general, în țările analizate, percepțiile legate de situația politică au fost mai pesimiste decât cele privind evoluțiile economice.
Cel mai puțin încrezători în sistemul politic local au fost respondenții din Polonia, Bulgaria și Ungaria, ponderea celor care consideră că situația s-a îmbunătățit față de 1989 fiind mai redusă decât în cazul României.
În acelați timp, estonienii și letonii cred că situația politică este mai bună decât în urmă cu 18 ani, ponderile respondeților cu răspunsuri favorabile fiind cele mai ridicate dintre țările analizate.
O altă întrebare adresată de specialiștii Băncii Mondiale s-a referit la serviciile publice din fiecare țară analizată.
Răspunsurile românilor au plasat țara pe ultimul loc în ceea ce privește mulțumirea populației referitoare sistemul public de sănătate și la obținerea de documente oficiale.
În ceea ce privește modul de funcționare a poliției rutiere, peste 40% dintre respondenții români s-au arătat mulțumiți, și tot peste 40% au o părere bună despre sistemul de educație.
Raportul „UE 8+2” este publicat de trei ori pe an și analizează Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia.