Numărul românilor care au emigrat este de 2,77 milioane de persoane în acest an, reprezentând 13,1% din populație, dar va scădea substanțial pe termen lung, respectiv în 10 -15 ani, în condițiile în care Româna va converge către Europa, potrivit Băncii Mondiale.
Potrivit datelor BM, cei mai mulți români au emigat către Italia, Spania, Ungaria, Israel, SUA, Germania, Canada, Austria, Franța și Marea Britanie.
„Pe termen scurt este greu de anticipat o creștere a numărului emigranților pentru că și oportunitățile din străinătate au dispărut. Pe termen lung, respectiv în 10 -1 5 ani, mă aștept ca emigrația să scadă substanțial, în măsura în care România va converge către Europa”, a declarat Cătălin Păuna, economistul-șef al biroului Băncii Mondiale din România.
El a menționat că dinamica PIB-ului la paritatea puterii de cumpărare a înregistrat o îmbunătățire semnificativă în ultimii zece ani, iar procesul de convergență spre media UE va continua după criza actuală.
„Dacă vom continua să evoluăm în ritmul actual, atunci vom atinge un prag la care, din perspectivă economică, emigrarea nu va fi rentabilă pentru români. În 10-15 ani vom avea salarii mult mai mari decât în prezent”, a spus Păuna.
În ceea ce privește emigrarea doctorilor și, în general, a forței de muncă calificată, economistul BM consideră că este „nerealist” să se creadă că salariile pe acest segment de angajați din România vor converge foarte rapid spre nivelurile din vestul Europei.
„Cred că emigrarea personalului calificat este un semnal foarte puternic, însă consider că întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem este ce alternativă avem pentru că sunt acestea ocupații cerute în multe țări din Europa și nu numai. Totodată, în aceste domenii personalul se formează destul de greu, durează ceva timp și este costisitor. Acesta este unul dintre factorii care explică de ce există deficit de forță de muncă pe zonele respective în multe state din Europa Occidentală”, a explicat Păuna.
El a menționat că o alternativă pentru emigrarea personalului calificat din România este alocarea mai multor locuri în sistemul de educație pentru aceste zone.
La polul opus, numărul imigranților în România se ridică în 2010 la 132.800 de persoane, peste jumătate din aceștia fiind femei. Principalele state de unde provind imigranții în România sunt Moldova, Bulgaria, Ucraina, Federația Rusă, Republica Arabă Siria, Ungaria, Grecia, Turcia, Italia și Germania.
Banca Mondială a prezentat, joi, raportul periodic privind situația economică în UE 10, respectiv a statelor care au aderat la UE în 2004 și 2007.
România și Letonia sunt singurele state incluse în raport care vor înregistra contracții economice în acest an, conform estimărilor, ceea ce reflectă nevoile mari de ajustare de la boom-urile naționale nesustenabile înregistrate înainte crizei.
Potrivit raportului, toate statele care au aderat la UE în 2004 și 2010, vor înregistre creștere economică anul viitor.
„Cred că principalul factor care va face ca România să înregistreze scădere economică în 2010 este reprezentat de efectul programului de austeritate implementat în a doua parte a acestui an”, a spus Păuna.
Banca Mondială estimează că economia România va scădea cu 1,9% în acest an, dar va crește cu 1,5% în 2011.
Raportul periodic privind situație economică în UE10 este publicat de trei ori pe an și monitorizează evoluțiile macroeconomice din Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia.