Condițiile de zbor din zona considerată contaminată de cenușa vulcanică sunt normale și nu pun în pericol siguranța avioanelor, potrivit lui Dan Ștefănescu, pilotul aeronavei Blue Air care a făcut luni o cursă test, fără pasageri, în zona respectivă.
„Totul este normal. Parametrii motoarelor și ai avionului au fost la valori normele. Am intrat exact în zonele raportate ca fiind cele mai contaminate, la o altitudine între 3.000 și 8.000 de metri. Am întâlnit formațiuni noroase, dar care nu aveau caracter de cenușă vulcanică, sau dacă au fost prezente nu au influențat cu nimic operarea aeronavei. După aterizare avionul a fost inspectat de către echipa tehnică, dar nu au identificat defecțiuni”, a afirmat Ștefănescu, director de zbor la Blue Air.
Avionul a zburat pe ruta București-Bacău-Suceava-Cluj-Napoca și retur.
„Am vrut să fim 100% siguri că vom avea condiții de zbor perfecte pentru toate cursele odată ce restricțiile autorităților sunt ridicate. (…) Am trimis cea mai bună echipă să testeze condițiile, așa că acum suntem absolut siguri că există condiții pentru zboruri sigure deasupra României”, a declarat directorul general al Blue Air, Sherif Ussama.
Și Carpatair a efectuat luni, pe ruta București-Timișoara și retur, un zbor tehnic, pentru a verifica gradul de poluare a atmosferei și eventualele efecte asupra aeronavelor.
Blue Air va fi sancționată pentru că la zborul test a avut la bord ziariști ca pasageri
Compania Blue Air va fi sancționată din cauză că la bordul aeronavei care a efectuat, luni, o cursă test, fără pasageri, s-au aflat și ziariști, acest lucru nefiind permis, a declarat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Marin Anton.
„Compania Blue Air va fi sancționată din acest motiv, chiar dacă jurnaliștii și-au asumat riscul semnând o declarație pe propria răspundere. Nu aveau voie sa faca acest lucru, deoarece era o situație specială”, a declarat Anton Marin.