Sistare

Blocuri lăsate fără apă din cauza datornicilor, la Câmpulung

Proprietarii a 40 de garsoniere din zona centrală a municipiului Câmpulung Moldovenesc au ajuns la disperare, după cinci zile în care le-a fost oprită apa rece. Problema a apărut după ce agenția locală ACET a sistat furnizarea apei potabile din cauza datoriilor foarte mari acumulate de unii locatari. Situația s-a remediat pentru moment pe 13 decembrie, după ce locatarii au început să semneze reclamații comune ce urmau a fi trimise către DSP Suceava și Prefectură.
Oamenii au cumpărat apa pentru băut și gătit de la magazinele din zonă, dar, pentru că în apropiere lipsesc surse stradale de apă, au cărat-o pe cea necesară toaletelor cu găleți și bidoane, de la blocurile vecine sau de la fântânile particulare.
Una dintre locatare ne-a spus: „Ca să nu ne transformăm băile în surse de infecție, am ajuns să mergem la toaletă la cârciumă și să ne spălăm cu apă minerală. Este inadmisibil, avem copii, e sursă de infecție așa ceva și nu pricepem de ce trebuie tratați astfel oameni corecți și nevinovați”. La parterul blocului afectat se află magazine, inclusiv o farmacie și un magazin de pâine.
Contractul de furnizare a apei este încheiat de ACET cu asociațiile
Situația a fost generată de agenția locală a ACET Suceava, ca ultimă pârghie pentru a determina asociația de proprietari să achite restanțele uriașe. Sistarea furnizării apei a afectat însă mai ales persoane și firme care nu aveau datorii. Acestea au încercat să explice conducerii ACET și primăriei că nu merită astfel de sancțiuni, dar au fost trimiși să se războiască cu vecinii rău-platnici și cu administratorul asociației de locatari. Deși pare inumană, atitudinea conducerii firmei este corectă, întrucât contractul de furnizare a apei este încheiat de firmă cu asociația și nu cu fiecare consumator. Asociația este cea care primește factura și trebuie să o achite și administratorul asociației se ocupă de colectarea banilor.
În astfel de cazuri, ACET nu poate nici măcar să acorde eșalonări la plată individual. Locatarii au mai spus: „La noi în bloc sunt două persoane cu datorii mari, de mii de lei, dar care cu siguranță nu au de unde să plătească pe loc astfel de debite. Mai sunt și câțiva cu restanțe mici, care așteaptă și ei salariile ca să achite măcar parțial. Restul, cei mai mulți, am achitat la zi. Noi nu știm nici ce valoare are factura, nici dacă administratorul a plătit, practic nu avem nici un control asupra banilor dați. ACET spune că nu mai poate tolera datoriile, dar nu este corect să afectezi astfel zeci de oameni corecți”.
Furnizarea apei a fost reluată pe 13 decembrie, după ce locatarii au început să semneze reclamații comune ce urmau a fi trimise către DSP Suceava și Prefectură.
Într-o situație similară s-a aflat în același timp și un alt bloc, unde administrator de asociație este un consilier local. Potrivi precizărilor viceprimarului câmpulungean, Mihăiță Negură, problema apare pentru că locatarii blocurilor fie nu au bani, fie lipsesc cu lunile pentru că sunt plecați din țară, fie nu vor să plătească. Viceprimarul a declarat: „Din păcate, așa înțeleg ei să trăiască în comunitate. Consumă, dar le e greu să și plătească. De telefoane scumpe se găsesc bani, dar pentru apă, canal și gunoi nu le mai rămân în buzunar”.
În prezent nu există posibilitatea tehnică de debranșare numai pentru rău-platnici, așa că situația abia rezolvată se poate repeta oricând.

Recomandări

Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, condamnat la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul angajărilor de la Apele Române

Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul angajărilor de la Apele Române
Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul angajărilor de la Apele Române

Aproape 1.400 de metri pătrați de pe străzile Narciselor și Nicolae Bălcescu din Suceava se transformă din spații verzi în trotuare și parcări

Trai ca-n Evul Mediu, dar la bloc – apartament debranșat de la toate utilitățile, posibil focar de boli, în municipiul Suceava

Precizări ANAF. Criteriile pentru declararea inactivității fiscale au rămas neschimbate în privința mandatului administratorilor