– Îmbrăcați cu câte patru perechi de haine și cu căciulile îndesate pe cap, așa trăiesc zi și noapte câteva sute de persoane, din care mare parte copii
– Caloriferele de la baie le-au crăpat din cauza gerului, apa a înghețat în bazine, iar pe lângă dezolanta imagine a pereților descojiți și negri, te izbește mirosul de urină și stratul gros de gheață ce acoperă podeaua
– Pe pereții unora, ce nu își permit nici măcar să aibă un radiator, gheața s-a adunat în straturi, în vreme ce oamenii și fac cruce și se roagă să nu moară de frig peste noapte
Pe bună dreptate s-ar putea spune că “Dumnezeu a tunat și i-a adunat”, pentru că în Blocul Groazei, cum i se spune clădirii situată de vizavi de Colegiul „Mihai Eminescu” îi găsești adunați pe cei mai mulți din săracii Sucevei, trăind în condiții incredibile.
Ca trecător, ți-e frică să nu îți cadă în cap vreunul din pereții măcinați de ape, cu cărămizile lor dezgolite, dar de intri în el, te întrebi prin ce minune trăiesc acolo peste 120 de familii.
Pe holul mare bântuie un vânt infernal, din pricina ușilor stricate și a geamurilor sparte, iar unii și-au înfundat ușile de la holurile laterale cu pungi de plastic și pături vechi, pe perete fiind lipit și câte un mesaj prin care trecătorii sînt rugați să nu lase ușile deschise și să nu deschidă lumina decât atunci când au nevoie, pentru a nu-și spori cheltuielile.
Vreo trei fetițe se întorc de la școală, cu ghiozdănelul în spinare, intră în casă și după un timp ies îmbrăcate la fel, cu căciulile pe cap, pentru că a fi afară sau în casă e aproape același lucru.
Nimeni de aici nu a mai avut căldură de mai bine de două luni. Caloriferele lor sînt doar niște piese inutile, care ar putea fi folosite fără nici o problemă pentru a ține alimentele “la rece”, ori ca etajeră pentru flori. E drept, de flori nu prea au ei nevoie, au destule flori de gheață pe geamuri, așa cum nici de frigidere ori congelatoare nu au nevoie, atât pentru că nu au ce pune în ele, cît și pentru că temperatura din casă, la unii, e mai mică decât cea din frigidere.
Fețe ale disperării, în lupta cu frigul
Aici, în Blocul Groazei, fiecare luptă cu frigul așa cum poate. O bătrână cu straie cam subțiri, trase una peste alta la grămadă și îmbrobodită cu batic negru își tot face de treabă pe scări, plimbând o găleată ici-colo, urcând cele patru etaje, mereu cu ochii plecați în pământ și cu buzele strânse și albăstrii.
Altă femeie iese din casă zgribulită, cu pumnul încleștat pe bluza de lână ce nu are nasturi și cu fața plină de pete roșii, de frig. E tare grăbită, o așteaptă trei copii care tremură de frig, din care unul deja i s-a îmbolnăvit.
La ultimul etaj, locatarii au de înfruntat atât frigul, cît și umezeala, care le pătrunde nu doar în pereți, ci și în oase, măcinîndu-I încetul cu încetul.
Ilie Ban râde atunci când îl întrebi de încălzire. Îmbrăcat cu o grămadă de zdrențe și cu căciula trasă bine peste urechi și pe frunte, lasă să i se vadă doar ochii ce privesc pieziș și dinții înnegriți și măcinați de carii. Un strat de fum îi acoperă pereții cămăruței în care locuiește și care pare un depozit de materiale, adunate de-a lungul timpului. Mândru, îmi arată radiatorul cu care se încălzește atunci când frigul îl biruie cu totul. E la fel de vechi ca și pozele lipite pe pereți, pare o rablă aruncată de cineva la gunoi.
Dar când îl bagă în priză, uimitor, acesta pornește și scoate un miros de praf ars, în vreme ce o adiere de căldură se face simțită după câteva zeci de secunde.
Nu îl ține mult, pentru că nu are bani de curent.
Vizavi de el e aglomerație mare. Nouă oameni trăiesc laolaltă într-o cameră de doar 11 metri. Intri pe ușă și acolo rămâi, că în rest sînt paturi lipite unul de celălalt, un aragaz și un reșou pe care e pus ceva la fiert.
Francisc Alexandru are nu mai puțin de 10 copii, dar numai 7 mai sînt acolo, cu el, pentru că unul e crescut undeva la țară și doi prin centrele de plasament. Nu mai încăpeau acolo, unde abia dacă pot intra toți 12 în picioare, unde să mai și doarmă.
Chiar și așa, tot vrea îi să aibă lângă el pe toți copiii săi, chiar de dimineața se trezesc văitându-se de frig.
„Tot ce vreau e să am un spațiu mai mare, unde să încăpem toți. De bine de rău, ne mai încălzim cu reșoul, mai deschidem butelia, alteori ne mulțumim cu căldura noastră, a atâtor suflete. Am consumat o grămadă de butelii, dar deja nu se mai poate, e toxic acel gaz, simți cum te înțeapă în gât și te ia durerea de cap”, spune Francisc, care, ca și copiii săi, stă îmbrăcat în casă așa cum stă și pe străzi, unde adună gunoaiele de pe străzi.
Vecinul de lângă, Valentin Șvabu, regretă că a ajuns aici. Are reumatism, iar frigul care îl pătrunde până la oase “îmi dă dureri de mă ia dracul”. Ca și ceilalți, are un radiator, cu care își încălzește păturile înainte de a se pune în pat, la culcare. E nervos că acum două luni și-a dat cu var prin casă, iar acum pereții îi sunt năpădiți de igrasie, de la apa cu care s-au îmbibat, în ciuda șarpantei noi construită anul trecut, pe care toți locatarii o consideră făcută în batjocură.
Într-un colț al camerei, deasupra unei icoane, apa s-a adunat în tavan în picături mari, limpezi ca niște lacrimi, și a încremenit de frig.
– Calorifere sparte de frig și apă înghețată pe pereți
La baie nu e bine să te aventurezi. Nu doar că te sperie pereții scorojiți și înnegriți, ci te mai izbește și un miros greu, de urină. Podeaua a fost transformată în patinoar. Un strat gros de gheață o acoperă, iar prin geamul spart s-a mai adunat și un morman de zăpadă.
Cu toate că apa le-a înghețat în bazine și caloriferul prin care nu a venit pic de căldură a crăpat de frig, oamenii trebuie să își facă nevoile acolo.
E prețul plătit pentru sărăcia lor, dar și pentru delăsarea unora. Se adună pe holuri și acuză Primăria și Termica că îi lasă să moară în frig, dar nici nu au de gând să miște vreun deget să facă ceva pentru a-și plăti datoriile. E drept, mulți dintre ei chiar nu au cu ce, dar nici cei mai răsăriți nu au de gând să facă ceva. Chiar de au bonuri de subvenție, la căldură, nici măcar nu le duc la asociație, să li se mai scadă din datorii.
Asta e „răzbunarea” lor pentru că nu li se dă căldură. Când li se pomenește de datorii la termoficare, neplătite tocmai din 2002, arată cu degetul spre chiriașii Primăriei, care nici ei nu și-au plătit și au datorii de sute de milioane.
Mulți dintre ei se complac deja în sărăcia lor, o afișează cu mândrie chiar, sînt nervoși că nu le plătește Primăria datoriile și că nu li se dă căldură, deși nu au de gând să plătească ceva.
Și totuși, sînt oameni cărora le este la fel de frig ca oricăruia dintre noi, poate chiar mai mult, pentru că hainele lor sînt adeseori găurite și roase de vreme, pentru că mâncarea lor nu e chiar atât de bogată și consistentă ca a multor altora, iar cum mulți nu au servicii, nici acolo nu găsesc un loc în care să se poată încălzi.
Tocmai de aceea, oameni precum Mihai Crainiciuc, care are 51 de ani, fără vreun venit și cu o casă pe a cărei pereți s-au format straturi de gheață, preferă să umble prin oraș, să se încălzească prin autogară ori la punctul termic, iar atunci când se întoarce seara acasă, să spună vecinilor, mai în glumă mai în serios, că s-a întors la peștera lui.
