Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Suceava susțin că blocarea roților mașinilor în parcarea Iulius Mall Suceava și deblocarea acestora doar în schimbul unei taxe de 100 de lei, măsuri luate în urma unui regulament intern al centrului comercial, sunt în afara legii, fiind demarate cercetări în acest sens în cadrul unui dosar penal.
Regulamentul intern de funcționare a parcării aferente complexului comercial a fost introdus la Iulius Mall Suceava din luna martie a acestui an, fiind aplicat și pentru parcările celorlalte malluri din portofoliul grupului de companii Iulius.
Încălcarea regulamentului prevede blocarea roților mașinilor și perceperea unei taxe de 100 de lei pentru deblocare, activitate desfășurată de angajații firmei de pază a marelui centru comercial.
Monitorul de Suceava a cerut un punct de vedere oficial reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Suceava vizavi de acest regulament, iar în răspunsul primit se arată că așa-zisele sancțiuni aplicate de cei de la mall sunt în afara legii.
Argumentele poliției
Polițiștii spun că parcarea aferentă Iulius Mall Suceava este deschisă circulației publice și este asimilată drumurilor publice. Prin urmare, în interiorul parcării sunt aplicabile regulile de circulație instituite de OUG nr.195/2002R, privind circulația pe drumurile publice, iar potrivit acestui act normativ sancțiunile contravenționale aplicabile pentru oprirea/staționarea neregulamentară sunt două-trei puncte amendă, respectiv patru-cinci puncte amendă, și două, respectiv trei puncte de penalizare.
Există în actul normativ și sancțiunea contravențională complementară a imobilizării vehiculului, însă aceasta se aplică doar de polițistul rutier, și nu de agentul de pază ori cine știe ce alt angajat de la mall. De asemenea, conform articolului 117 alin. (1), imobilizarea vehiculului se dispune doar pentru anumite contravenții, printre care nu se află și oprirea/staționarea neregulamentară.
„În condițiile în care parcarea centrului comercial este asimilată drumurilor publice, nu se pot aplica, pentru nerespectarea regulilor privind oprirea și staționarea vehiculelor, alte sancțiuni decât cele prevăzute de actele normative care reglementează circulația pe drumurile publice, iar acestea pot fi aplicate doar de polițistul rutier sau cu atribuții legale pe linie rutieră”, ne-au transmis reprezentanții IPJ Suceava, prin vocea purtătorului de cuvânt al instituției, subcomisarul Ionuț Epureanu.
Acuzații: Distrugere și abuz în serviciu
Din datele pe care le deținem, Biroul Rutier din cadrul Poliției municipiului Suceava a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, fiind întocmit un dosar penal în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, fiind începută urmărirea penală in rem (față de faptă).
De asemenea, există și o plângere penală a unei conducătoare auto care susține că și-a avariat mașina după ce a plecat din parcarea de la mall, autoturismul având aplicat un dispozitiv de blocare a roții.
Iulius Mall: „Nu este drum public, iar taxa de deblocare nu este o sancțiune contravențională, ci o taxă contractuală”
Am solicitat un punct de vedere și celor de la Iulius Mall, care ne-au cerut să le trimitem prin e-mail care sunt întrebările la care dorim să ne răspundă.
În răspunsul primit, cei de la mall susțin că scopul acestui regulament este „de a veni în întâmpinarea clienților noștri care aleg să meargă la cumpărături cu autoturismul, ajutând la utilizarea optimă a locurilor de garare și la fluidizarea traficului”.
Dacă reprezentanții IPJ Suceava au arătat că parcarea Iulius Mall Suceava este deschisă circulației publice și, prin urmare, drum public, cei de la Iulius Mall susțin contrariul.
“Parcarea Iulius Mall Suceava nu este un drum public, ci are utilitate privată, fiind destinată accesului în incinta centrului comercial. Dreptul societății noastre de a administra parcarea rezultă atât din prevederile art. 23 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor (n.r. art. 23: Administrarea drumurilor de utilitate privată se face de către deținătorii acestora), cât și din dreptul de a poseda, folosi și dispune în mod exclusiv de aceste spații, în calitate de proprietar, în limitele stabilite de lege”, se arată în răspunsul primit.
În același răspuns, Departamentul de relații publice de la Iulius Mall ne-a transmis că „taxa de deblocare prevăzută în regulamentul de funcționare a parcării Iulius Mall Suceava nu este o sancțiune contravențională aplicată pentru încălcarea legislației privind circulația pe drumurile publice, ci o taxă contractuală, prevăzută pentru nerespectarea regulamentului de parcare”.
Mai precizează cei de la mall că în cele mai multe situații au fost acordate doar avertismente și că taxa de deblocare a fost aplicată în cazuri sporadice, „atunci când șoferii care au blocat traficul și căile de acces nu au dorit să coopereze”.
Interesant este faptul că chiar în regulamentul afișat în parcarea Iulius Mall se precizează la punctul 2 faptul că „această parcare este domeniu privat în care se aplică legislația în vigoare cu privire la drumurile publice”.
Iulius Mall nu a comunicat în câte cazuri s-a dispus blocarea roților și câte taxe de deblocare s-au plătit
Printre solicitările la care i-am rugat pe reprezentanții Iulius Mall Suceava să ne răspundă era și aceea de a ne comunica în câte cazuri s-a dispus blocarea roților autoturismelor și câte taxe de deblocare au fost încasate din luna martie a.c., de la intrarea în vigoare a regulamentului în cauză.
În răspunsul primit nu am găsit și aceste date statistice pe care le-am solicitat.


