Scandalul de joia trecută din Consiliul Local, în urma căruia construcția unui cartier de vile pe strada Aleea Dumbrăvii din Burdujeni a fost blocată fără a exista vreo explicație plauzibilă, se mută la Direcția Națională Anticorupție și la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.
Reprezentanții SC Vivat Construct SRL Suceava, firma care dorește să dezvolte acest proiect imobiliar, au fost profund nemulțumiți de modul cum a fost tratat proiectul de hotărâre de Consiliul Local de către aleșii suceveni.
„Este un abuz grosolan și vreau ca persoanele care au făcut tot posibilul pentru a stopa acest proiect să răspundă în fața legii. De altfel, și plângerile pe care le-am înaintat la DNA Suceava și la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava vizează comiterea infracțiunii de abuz în serviciu”, a arătat Mihai Cătălin Bobu, reprezentantul SC Vivat Construct SRL.
Acesta a menționat că a muncit timp de aproape patru luni pentru a realiza documentația necesară avizării acestui proiect pentru ca totul să se năruie în câteva minute din cauza unor interese obscure ale unor oameni care ar trebui să încurajeze investițiile în municipiul Suceava.
Un proiect în valoare de peste trei milioane de euro
Valoarea acestui proiect care presupune ridicarea a 71 de vile se ridică la peste trei milioane de euro, bani care provin din credite bancare și de la diferiți investitori.
„Refuz să accept o asemenea mârșăvie și consider că într-un stat de drept cum se dorește a fi România este inacceptabil ca, după patru luni de muncă asiduă în obținerea avizelor legale, să fii tratat după bunul plac al unui funcționar numit sau ales”, a spus Mihai Cătălin Bobu.
Reprezentantul Vivat Construct consideră că abuzurile continuă și după ce proiectul de hotărâre de Consiliu Local a fost retras de pe ordinea de zi. Mai exact, în cursul zilei de vineri, 30 mai, s-a lovit de un refuz în momentul în care a solicitat copii video ale ședinței de Consiliu Local de joi, 29 mai, în care s-a blocat construcția cartierului de vile de pe strada Aleea Dumbrăvii.
„Cu mare greutate am reușit să obțin un număr de înregistrare al cererii pe care am depus-o, asta după discuții îndelungi cu angajații Primăriei Suceava, în frunte cu domnul Ciutac, secretarul Primăriei”, a explicat Mihai Cătălin Bobu.
Ultimele evenimente sunt parcă un deja-vu pentru Bobu, care în urmă cu șase ani s-a confruntat cu o problemă similară, cererea sa pentru construcția unor blocuri pe strada Narciselor fiind scoasă de pe ordinea de zi a Consiliului Local Suceava în trei rânduri.
Reprezentantul SC Vivat Construct SRL Suceava a anunțat că nu va renunța, iar la prima ședință de Consiliu Local, inclusiv dacă este vorba de una extraordinară, va cere din nou aprobarea pentru începerea lucrărilor la cartierul de vile din strada Aleea Dumbrăvii.
Ce s-a întâmplat în ședința de Consiliu Local din 29 mai
Proiectul de hotărâre privind construcția cartierului de vile de pe strada Aleea Dumbrăvii părea o simplă formalitate, mai ales că la dosar existau absolut toate avizele.
Proiectul a fost inițiat de primarul Ion Lungu și viceprimarul Ovidiu Doroftei, dar pe parcursul derulării ședinței doi dintre consilierii locali, democrat-liberalii Lucian Harșovschi și Dan Marcel Roibu, au ridicat tot felul de obiecțiuni, inclusiv existența locurilor de parcare. În final, unul dintre inițiatorii proiectului, primarul Ion Lungu, a decis să-l retragă de pe ordinea de zi.
„Documentația are avizul Poliției Rutiere, a fost luată în calcul și problema parcărilor, nu era necesară retragerea proiectului de pe ordinea de zi”, a declarat viceprimarul Ovidiu Doroftei la scurt timp după ce proiectul nu a mai intrat în procedura de vot.
În plus, toate actele necesare se găseau pe site-ul Primăriei Suceava pentru a putea fi supuse dezbaterii publice, astfel încât singura concluzie care poate fi trasă este aceea că cineva a avut un interes major pentru a bloca un proiect imobiliar. Și toate acestea într-o perioadă în care ne plângem de lipsa locurilor de muncă și a investițiilor.
Cum va arăta cartierul de vile de pe Aleea Dumbrăvii
Cartierul de pe Aleea Dumbrăvii al dezvoltatorului Vivat Construct va fi ridicat pe o suprafață de 4,95 hectare și va avea 71 de case structurate pe 4 tipuri: de 106 mp, 120 mp, 147 mp și duplexuri la 112 mp de familie. Fiecare vilă va fi construită pe o parcelă de 440-500 mp, pe care va exista construcția propriu-zisă, curte și parcare pentru autoturism. De asemenea, aleile de legătură vor avea 7 metri lățime, fiind prevăzute și cu trotuare late de 1 metru.
Proiectul mai presupune amenajarea unui teren de sport și a unui minimarket, care vor avea aproximativ 20 de locuri de parcare.
Ședință cu scandal
Blocarea construcției unui cartier de vile de către Consiliul Local Suceava intră în anchetă la Direcția Națională Anticorupție
