Atenție, șoferi!

Blocarea autovehiculului și taxă de 100 de lei pentru nerespectarea noului regulament de parcare de la Iulius Mall Suceava

Reguli noi impuse pentru parcarea Iulius Mall Suceava
Reguli noi impuse pentru parcarea Iulius Mall Suceava

Cel mai mare centru comercial din Suceava, Iulius Mall, a introdus de câteva zile noi reguli privind utilizarea parcării proprii, cu 1.200 de locuri.
Regulamentul, care conține 17 puncte, a fost deja amplasat pe pancarte vizibile în câteva zone ale parcării, în principal înspre sensul giratoriu, în apropiere de Bazar, unde, de obicei, toate locurile de parcare sunt ocupate de cei care merg să cumpere de la bazariști, nu de la comercianții din mall.
Conform acestui regulament, “intrarea în parcarea Iulius Mall Suceava presupune acceptarea prezentului regulament”, fiind specificat clar faptul că întreaga parcare este domeniu privat.
Parcarea mașinii la mall, permisă doar după ora 08.00
Chiar dacă magazinele din Iulius Mall se deschid începând cu ora 08.00, sau chiar mai târziu, de la 10.00, în cazul unora, dimineață de dimineață, de cum răsare soarele, o bună parte a parcării de la mall este ocupată cu sute de mașini, ale celor care merg la Bazar, unde activitatea începe chiar și de la 4 dimineața.
Prezența acestora nu a fost niciodată văzută cu ochi buni de cei care administrează mallul, mai ales că, nu de puține ori, unii șoferi, mai groși de obraz, nu s-au sfiit să lase mașinile chiar în stradă, în zona sensului giratoriu de la intersecția cu strada Energeticianului (după OMV), blocând astfel accesul autobuzelor de transport în comun și al clienților mallului, care încercau să ajungă în alte zone ale parcării din lunca Sucevei.
Tocmai de aceea, conform noului regulament, „intervalul orar în care este permisă parcarea este 08.00-22.00. După această oră, este permis doar accesul autovehiculelor clienților Strikers și Metropolis, care au dreptul la parcare non-stop”.
O altă cerință este tocmai cea de respectare a indicatoarelor și marcajelor rutiere, ceea ce nu prea se întâmplă de obicei, mai ales dacă este o zi aglomerată.
Conform noilor norme impuse de conducerea mallului, viteza maximă de circulație este de 5 km pe oră, înălțimea maximă admisă pe sub limitatorii de înălțime este de 2,5 metri și este interzisă staționarea autovehiculelor pe căile de acces, pe trotuare și terase, parcarea în zona destinată persoanelor cu dizabilități, forțarea intrării în zone cu acces restricționat și blocarea căilor de acces pentru autovehiculele utilitare.
Șoferii sunt atenționați că parcarea este supravegheată video, dar înregistrările video nu sunt disponibile publicului, iar administrația Iulius Mall nu își asumă responsabilitatea pentru integritatea autoturismelor și a bunurilor lăsate în acestea.
Blocarea autovehiculelor și taxă de deblocare pentru cei care nu respectă regulamentul
Numeroase alte interdicții sunt impuse pe teritoriul parcării de la Iulius Mall.
De exemplu, este interzis a se lăsa în autovehicule animale nesupravegheate, substanțe inflamabile sau obiecte periculoase; efectuarea de reparații auto sau orice activități de mentenanță auto: schimburi de ulei și antigel sau alimentarea cu combustibil.
Nici mașinile școlilor de șoferi nu au voie să intre în parcare să efectueze manevre în cadrul cursului auto, alte restricții fiind impuse autovehiculelor cu gabarit depășit (tractoare, autocamioane sau alte vehicule cu tonaj ridicat), precum și acelora cu remorci sau care prezintă vizibil defecțiuni în vederea staționării pe timp îndelungat.
O prevedere specială vizează mașinile cu anunț de vânzare, tot mai vizibile în parcarea de la Iulius Mall Suceava, mai ales în zona de intrare, unde uneori sunt înșiruite și câte 30-40 de mașini cu anunțul de vânzare lipit mare pe geam, de parcă acolo ar fi un târg auto. Drept urmare, staționarea acestora în parcare este interzisă.
Conform deciziilor luate de conducerea mallului, „nerespectarea regulamentului dă dreptul administrației Iulius Mall să blocheze autovehiculul în cadrul parcării cu suportarea de către conducătorul auto a taxei de deblocare de 100 de lei”.
Aplicarea amenzilor, amânată temporar
La solicitarea noastră, conducerea Iulius Mall Suceava a venit cu precizări asupra motivelor introducerii acestui regulament, precum și în privința aplicării acestuia: „Pentru că preocuparea continuă a Iulius Mall Suceava este de a oferi cele mai bune experiențe la shopping, s-a decis implementarea unui regulament intern de funcționare a parcării aferente complexului comercial. Scopul acestuia este de a veni în întâmpinarea clienților noștri care vin la cumpărături cu autoturismul, ajutând la utilizarea optimă a locurilor de garare și la fluidizarea traficului.
Deocamdată, posesorii de autoturisme care staționează în parcarea Iulius Mall în afara programului de funcționare nu vor primi amenzi, însă vor fi atenționați cu privire la importanța respectării regulamentului, astfel încât traficul să se desfășoare în cele mai bune condiții.
Utilizarea parcării Iulius Mall Suceava presupune asumarea și respectarea tuturor prevederilor din regulamentul intern de funcționare, care este afișat în locuri vizibile, pentru o corectă informare a șoferilor. Blocarea autovehiculelor este o procedură menționată în regulament care se va aplica în situațiile prevăzute de acesta”, se arată în comunicatul transmis aseară de reprezentanții Iulius Mall Suceava.

Blocarea autovehiculului și taxă de 100 de lei pentru nerespectarea noului regulament de parcare de la Iulius Mall Suceava
Blocarea autovehiculului și taxă de 100 de lei pentru nerespectarea noului regulament de parcare de la Iulius Mall Suceava
Blocarea autovehiculului și taxă de 100 de lei pentru nerespectarea noului regulament de parcare de la Iulius Mall Suceava
Blocarea autovehiculului și taxă de 100 de lei pentru nerespectarea noului regulament de parcare de la Iulius Mall Suceava
Reguli noi impuse pentru parcarea Iulius Mall Suceava
Reguli noi impuse pentru parcarea Iulius Mall Suceava

Recomandări

Peste 50 de artiști urcă pe scenă la Iulius Mall Suceava pentru un concert caritabil: Direcția 5 și Nicolae Furdui Iancu, printre invitați

Planetariul gonflabil „a aterizat” la Iulius Mall Suceava. Călătorii fascinante pline de culoare și dinamism, prin spațiu și timp

Parcul de la Iulius Mall Suceava își întâmpină oaspeții cu peste 180 de arbori, vegetație matură, gazon și multiple facilități pentru public