Trafic îngreunat

Blocaje parțiale pe drumurile din județ



Primăria Suceava a avut ca priorități bulevardele și străzile principale
Primăria Suceava a avut ca priorități bulevardele și străzile principale

Toate drumurile naționale și județene din Suceava sunt deschide traficului rutier, circulația desfășurându-se în condiții de iarnă. Potrivit prefectului județului Suceava, Sorin Popescu, începând de vineri, 3 februarie, de la intrarea în vigoare a codului galben de ninsori, viscol și polei, nu au fost înregistrate drumuri blocate.
De precizat că singurele probleme apărute la sfârșitul săptămânii trecute au fost câteva blocaje parțiale și de scurtă durată ale traficului. În zonele Șcheia și Stroiești mașinile de mare tonaj nu au mai putut să înainteze până la sosirea utilajelor de deszăpezire, astfel încât circulația pe ambele sensuri de mers a fost îngreunată zeci de minute.
Două tiruri au rămas blocate din cauza unor defecțiuni tehnice
Alte două probleme au apărut ieri pe DN 2, între Pătrăuți și Dărmănești, precum și între Grănicești și Bălcăuți, acolo unde două tiruri, unul polonez și unul din Rusia, nu și-au mai putut continua drumul din cauza unor probleme tehnice. Astfel, un tir polonez a rămas pe marginea drumului în zona Ratoș, după ce roțile remorcii s-au blocat. După câteva ore în care autoritățile locale din Grănicești și Bălcăuți au încercat împreună cu șoferul tirului să dezghețe cu apă caldă roțile blocate, bărbatul a fost transportat la adăpost pentru a se încălzi.
Un alt caz asemănător a fost înregistrat tot pe DN 2, între localitățile Pătrăuți și Dărmănești, acolo unde un tir din Rusia a rămas blocat după o defecțiune la cutia de viteze. În acest caz, proprietarul firmei care deține tirul l-a anunțat pe șofer că a solicitat un remorcher care urma să vină din Ucraina, de la Cernăuți, pentru a tracta mașina blocată în trafic.
Pasurile Tihuța, Palma și Mestecăniș sunt deschise circulației
Până la închiderea ediției nu erau înregistrate drumuri naționale sau județene blocate. Prefectul județului, Sorin Popescu, ne-a declarat că utilajele de deszăpezire au intervenit în permanență începând de vineri seara. El a arătat că, deși a nins abundent, nu s-a impus închiderea circulației nici în zonele montane ale județului, pasurile Mestecăniș, Palma și Tihuța fiind deschise circulației. Sorin Popescu a spus că pe drumurile naționale aflate în administrarea Secției de Drumuri Suceava au intervenit 17 utilaje de deszăpezire, fiind împrăștiate circa 560 de tone de materiale antiderapant. El a mai precizat că pe drumurile administrate de Secția de Drumuri Câmpulung Moldovenesc circulația se desfășoară în condiții de iarnă, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă frământată cu grosimea de 1-2 centimetri. Sorin Popescu a adăugat că și pe drumurile județene se circulă în condiții de iarnă, pentru înlăturarea zăpezii fiind folosite 52 de utilaje cu lamă, fiind pregătite și patru autofreze.
Potrivit prefectului și circulația feroviară se derulează fără probleme, nefiind trenuri anulate din cauza căderilor de zăpadă.
Primăria Suceava a avut ca priorități bulevardele și străzile principale
La rândul său, primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat în cursul zilei de ieri că pe drumurile din Suceava s-a intervenit cu 20 de utilaje de deszăpezire. Lungu a spus că circulația se desfășoară în condiții de iarnă. El a subliniat că prioritare au fost bulevardele și străzile principale din Suceava, acolo unde utilajele de deszăpezire au intervenit pentru înlăturarea zăpezii de pe carosabil. Lungu a mai declarat că toate autobuzele TPL sunt funcționale.



Recomandări

40 de camere cu radar vor fi montate pe drumurile naționale care străbat și Suceava. Șoferii nu vor scăpa de amendă dacă reduc viteza doar unde este radar

Primăria Dumbrăveni le-a oferit preșcolarilor din comună o nouă grădiniță modernă, inaugurată în prima zi a noului an școlar

Gheorghe Șoldan a cerut urgentarea lucrărilor de modernizare a unuia dintre cele mai spectaculoase drumuri din județ, Panaci – Bilbor

Drumul Panaci - Bilbor va scurta cu aproape 100 de kilometri legătura rutieră dintre Vatra Dornei și Toplița
Drumul Panaci - Bilbor va scurta cu aproape 100 de kilometri legătura rutieră dintre Vatra Dornei și Toplița