Polițiștii unui echipaj de siguranță publică, aflați în serviciul de patrulare miercuri, în jurul orei ora 18.00, au observat cum două persoane de sex masculin au ieșit pe o fereastră din interiorul unui apartament situat la parterul unui bloc de pe str. Stațiunii, din municipiul Suceava. Cei doi cărau un bagaj, după care au urcat în grabă într-un autoturism.A fost informată conducerea IPJ Suceava, care a dispus monitorizarea vehiculului și, totodată, declanșarea unei acțiuni pentru blocarea în trafic a autoturismului în condiții de siguranță. Astfel, în jurul orei 19.30, un alt echipaj din cadrul Poliției Municipiului Suceava, poziționat la ieșirea din municipiul Suceava către Fălticeni, a localizat autoturismul respectiv, reușindu-se blocarea acestuia pe bdul Sofia Vicoveanca. În interiorul autoturismului au fost identificați Petre V., de 26 ani, Sali P., de 21 ani, domiciliați în municipiul Medgidia, județul Constanța, Bogdan M., de 18 ani, și Maxum O., de 13 ani, ambii din comuna Mihail Kogălniceanu, județul Constanța. În urma controlului efectuat asupra autoturismului în cauză, în interior s-au găsit mai multe bunuri (laptopuri, telefoane mobile, casetofoane, scule, chei etc), printre care și un laptop sustras din locuința persoanei vătămate de pe strada Stațiunii din Suceava, a cărei locuință fusese spartă în jurul orei 17.50.Bunul a fost recunoscut de persoana vătămată și i-a fost restituit. Prejudiciul creat se ridică la 2.700 lei.De asemenea, în urma investigațiilor efectuate s-a mai stabilit că alt laptop găsit în portbagajul autoturismului cu care se deplasau cei patru fusese sustras cu o zi înainte dintr-o locuință din municipiul Iași. În noaptea de miercuri spre joi, în urma probatoriului administrat în cauză, cei trei suspecți majori au fost reținuți pentru o perioadă de 24 ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind introduși în arestul IPJ Suceava, urmând să fie prezentați de instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă. Minorul este cercetat în stare de libertate, fiind internat în Centrul de primire minori în regim de urgență Suceava.„Cercetările sunt continuate de polițiștii suceveni, în vederea stabilirii întregii activități infracționale a inculpaților”, se precizează în comunicatul poliției.





