Blîndețea – mînia, ținerea de minte a răului (ranchiuna), ura

1. În cuvîntări orice asprime să lipsească. Pentru că sfiala și neprihănirea știu să înfrumusețeze pe oamenii cu judecată mai mult decît pe fecioare, căci mintea iubitoare de Dumnezeu este o lumină care învăluie sufletul, cum învăluie soarele trupul. (Antonie cel Mare)
2. Nu trebuie să ne mîniem pe cei ce păcătuiesc, chiar de-ar fi făcut crime vrednice de osîndă. Ci pentru dreptatea însăși, pe cei ce greșesc să-i întoarcem și să-i certăm dacă se nimerește, fie prin ei înșiși, fie prin alții. Dar să ne mîniem sau să ne înfuriem nu se cade, pentru că mînia lucrează dusă de patimă și nu de dreptate și de judecată. De aceea nu primi să te sfătuiască nici oamenii prea miloși, căci pentru binele însuși și pentru dreptate trebuie să cerți pe cei răi, însă nu pentru patima mîniei. (Antonie cel Mare)
3. Scopul dracilor e ajutat mult de mînia noastră, cînd se mișcă împotriva firii, făcîndu-se al lor. De aceea toți zoresc să o întărîte zi și noapte. Cînd o văd însă legată de blîndețe, atunci caută pricini îndreptățite ca să o dezlege îndată, ca făcîndu-se foarte aprinsă, să o folosească pentru gîndurile lor furioase. De aceea nu trebuie să o întărîtăm nici pentru lucruri drepte, nici pentru nedrepte, ca să nu dăm chiar noi sabie primejdioasă în mîna vrăjmașului, ceea ce știu că fac mulți și .mai mult decît trebuie, aprinzîndu-se pentru motive neînsemnate. Căci spune-mi de ce te prinzi grăbit la harță dacă disprețuiești bucatele, banii și slava? De ce hrănești cîinele cînd te lauzi că nu ai nimica? Iar dacă acesta latră și se ia după oameni, trebuie că ai niscai lucruri și vrei să le păzești. Dar eu despre unul ca acesta cred că e departe de rugăciunea curată, știind că mînia este ciumă pentru o astfel de rugăciune. Și mă mir că unul ca aceasta și pe Sfinți i-a uitat: pe David, care strigă: ”Oprește mînia și părăsește turbarea”; pe Ecclesiastul care poruncește: ”Alungă mînia de la inima ta și scoate vicleșugul din trupul tău”; pe Apostolul care rînduiește: ” Să ridicăm în toată vremea și în tot locul mîini cuvioase spre Domnul, fără mînie și gînduri”. De ce oare nu învățăm și noi de la obiceiul tainic și vechi al oamenilor, care alungă cîinii din casă în vremea rugăciunii? Obiceiul acesta ne dă să înțelegem că mînia nu trebuie să fie cu cei ce se roagă. ” Mînia este vinul șerpilor”. De aceea nazireii se înfrînează de la vin. (Evagrie Ponticul)
4. Cine și-a stăpînit mînia a supus pe draci; iar cine s-a robit de dînsa nu se mai ține de viața monahală și e străin de căile Mîntuitorului, dacă se zice că însuși Domnul învață pe cei blînzi căile Sale. De aceea cu anevoie poate fi vînată mintea monahului, care aleargă pe cîmpia blîndeții. Căci de nici o altă virtute nu se tem dracii ca de blîndețe. Aceasta a dobîndit-o acel mare Moise, care a fost numit ”blînd, mai mult decît toți oamenii”. Iar proorocul David a arătat-o că este vrednică să fie pomenită de Dumnezeu, zicînd: ”Adu-ți aminte, Doamne, de David și de toată blîndețea lui”. Însuși Mîntuitorul nostru ne-a poruncit să ne facem următori ai blîndeții Lui, zicînd: ”Învățați de la Mine că sînt blînd și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre”. Iar dacă cineva s-ar înfrîna de la mîncări și băuturi, dar prin gîndurile rele ar întărîta mînia, acela se aseamănă cu o corabie ce călătorește pe mare, avînd pe dracul cîrmaci. De aceea trebuie să fim cu luare aminte din toată puterea la cîinele nostru, învățîndu-l să rupă numai lupii și să nu mănînce oile, arătînd toată blîndețea față de toți oamenii. (Evagrie Ponticul)
5. A descrie toate lucrările cele rele ale dracilor mi-e cu neputință, iar a înșira cu de-amănutul meșteșugirile lor mi-e rușine, sfiindu-mă de cititorii mai simpli. Totuși ascultă unele viclenii ale duhului curviei. Cînd cineva a dobîndit nepătimirea părții poftitoare și gîndurile de rușine s-au răcit, atunci arată bărbați și femei jucînd împreună și-l face pe pustnic să privească lucruri și forme de rușine. Ispita aceasta însă nu e printre cele ce țin multă vreme, deoarece rugăciunea neîncetată și mîncarea foarte împuținată, privegherea și îndeletnicirea cu contemplațiile duhovnicești o alungă ca pe un nor fără ploiie. Uneori se atinge însă și de trupuri, stîrnind într-însele fierbințeala dobitocească. Și alte nenumărate meșteșugiri uneltește vicleanul acesta, pe care nu e nevoie să le mai răspîndim și să le mai încredințăm scrisului. Față de astfel de gînduri folosește și aprinderea mîniei, pornită împotriva dracului. De această mînie se teme el mai mult, cînd se aprinde împotriva acestor gînduri și îi strică planurile despre ea e vorba cînd se zice: ”Mîniați-vă și nu păcătuiți”. Ea dă sufletului în ispite o folositoare doctorie. Dar uneori și mînia aceasta e imitată de dracul mîniei. Aceasta plăsmuiește chipurile părinților, sau ale unor prieteni și rudenii, ocărîți de oameni nevrednici și prin aceasta mișcă mînia pustnicului și-l îndeamnă să zică sau să facă vreun rău celor ce i s-au arătat în minte. La acestea trebuie să fie monahul cu luare aminte și îndată să-și smulgă mintea de la astfel de chipuri, ca nu cumva, zăbovind pe lîngă ele, să se pomenească în vremea rugăciunii tăciune ce se mistuie de foc. În ispite de acestea cad mai ales cei iuți la mînie și cei ce ușor se prind la harță, care sînt departe de rugăciunea cea curată și de cunoștința Mîntuitorului nostru Iisus Hristos. (Evagrie Ponticul)
6. Dracii nu cunosc inimile noastre, cum socot unii dintre oameni. Căci singurul cunoscător al inimii este Cel ce știe mintea oamenilor și a zidit inimile lor pe fiecare deosebit. Dar ei cunosc multe din mișcările inimii, pe baza cuvîntului rostit și a mișcărilor văzute ale trupului. Vrînd eu să le arăt acestea lămurit, m-a oprit Sfîntul Preot, spunînd că e nevrednic lucru să se răspîndească acestea și să le aduc la urechile celor întinați. Căci, zice, și cel ce ajută pe uneltitor este vinovat după lege. Dar că din astfel de simboluri cunosc cele ascunse în inima noastră, și din acestea iau prilejuri împotriva noastră, am arătat-o adeseori, respingînd pe unii care grăiau cele ce nu trebuie, nepurtîndu-ne cu dragoste față de ei. De aceea am și căzut în puterea dracului ținerii de minte a răului și îndată am primit gînduri rele împotriva lor, pe care le cunoscusem mai înainte că au venit asupra noastră. Pentru aceea pe drept ne mustră Duhul Sfînt: ”Șezînd ai vorbit împotriva fratelui, și împotriva fiului maicii tale ai adus sminteală”; și ai deschis ușa gîndurilor care țin minte răul și ți-ai tulburat mintea în vremea rugăciunii, nălucindu-ți pururea fața vrăjmașului tău și avînd-o pe ea drept Dumnezeu. Căci ceea ce vede mintea rugîndu-se aceea e și potrivit de a spune că îi este Dumnezeu. Deci să fugim, iubiților, de boala defăimării, neamintindu-ne de nimeni cu gînd rău; și să nu ne întunecăm privirea la amintirea aproapelui, căci toate înfățișările pe care le luăm le iscodesc dracii și nimic nu lasă necercetat din ale noastre, nici culcarea, nici șederea, nici starea în picioare, nici cuvîntul, nici mersul, nici privirea. Toate le iscodesc, toate le mișcă, toată ziua uneltesc vicleșuguri împotriva noastră, ca să înșele ćn vremea rugăciunii mintea smerită și să stingă lumina ei fericită. Vezi ce zice și Sfîntul Pavel către Tit: ”Dovedește în învățătură cuvînt sănătos, nestricat și fără vină, pentru ca împotrivitorul să se rușineze, neavînd de zis nimic rău despre noi”. Iar(fericitul David se roagă zicînd: ”Mîntuiește-mă pe mine de clevetirea oamenilor”, numind și pe draci ”oameni” pentru firea lor rațională. Dar și Mîntuitorul în Evanghelii a numit pe cel ce seamănă în noi neghina păcatului ”om vrăjmaș”. Fie ca să ne izbăvim de el, cu harul lui Hristos și al Dumnezeului nostru, Căruia I se cuvine cinstea și slava în vecii vecilor. (Evagrie Ponticul)
(www.filocalie.ro)