Anunț șoc pe site-ul Federației Române de Fotbal: jocul Dinamo II București – Cetatea Suceava din etapa a XII-a, pe teren 3-2, a fost omologat cu scorul de 3-0 în favoarea echipei gazdă, deoarece formația oaspete a folosit un jucător în stare de suspendare, pe Dorel Bernard, cu 4 cartonașe galbene la activ. Știrea i-a lăsat perplecși pe oficialii grupării sucevene, care spun însă că lucrurile nu stau deloc așa, iar la mijloc este o greșeală a Federației. „În Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice, la articolul 41, aliniatul 2 se specifică clar că un jucător care a fost suspendat din cauza cumului de cartonașe galbene este obligat să stea în meciul imediat următor din respectiva competiție. Ori, Bernard a fost avertizat în etapele a V-a, a VI-a, a VII-a și a XI-a, iar în meciul următor, cu Farul Constanța nu a fost folosit tocmai din această cauză. Probabil, cei de la Federație au fost induși în eroare de faptul că meciul cu Farul a fost amânat de două ori, de aceea cred că s-a putut lua această decizie inexplicabilă”, a declarat președintele FC Cetatea, Ciprian Anton.
Oficialul sucevean spune că a vorbit telefonic cu directorul competiții al FRF, Dumitru Mihalache și i-a cerut să facă lumină în acest caz. „Chiar dacă nu avem mare lucru de pierdut pe plan sportiv prin această decizie, pentru că oricum meciul cu Dinamo fusese pierdut pe teren, hotărârea nedreaptă luată de FRF ne afectează foarte mult la capitolul imagine, aruncând o umbră de îndoială asupra competenței celor care lucrează în club. Știu că la Suceava au mai fost asemenea probleme în trecut și de aceea opinia publică este foarte sensibilă la lucruri de asemenea natură”, a relatat președintele Ciprian Anton.
Sucevenii aruncă pisica în ograda Federației
Pentru a apăra cauza Cetății în problema meciului pierdut la „masa verde” cu Dinamo II, sucevenii l-au trimis aseară la București pe directorul administrativ Dan Dăscălescu. „Am înaintat deja două memorii, unul către Comisia de Disciplină și altul către Departamentul Competiții, din care rezultă clar că ni s-a făcut o mare nedreptate. Astăzi va ajunge în Capitală și Dan Dăscălescu, care va prezenta oficialilor FRF actele doveditoare din rapoartele de arbitraj, din care reiese că Bernard și-a efectuat etapa de suspendare în meciul cu Farul și ca atare avea drept de joc în confruntarea cu Dinamo II. Suntem conștienți că nu am greșit cu nimic și așteptăm ca FRF să repare eroarea pe care a făcut-o”, a precizat Ciprian Anton.
Chiar dacă oficialii Cetății spun că au argumente solide pentru a schimba decizia Comisiei de Disciplină, acest lucru nu se poate întâmpla atât de repede pe cât doresc conducătorii suceveni. „Conform regulamentului, memoriile depuse de către FC Cetatea vor fi analizate amănunțit, pentru că nu se poate lua o hotărâre de pe o zi pe alta. Cel mai probabil un nou verdict în acest caz se va da la mijlocul săptămânii viitoare”, a declarat ofițerul de presă al FRF, Paul Zaharia.





