Domnișoarele de onoare merită toată compasiunea de care suntem capabili, pentru că sunt întotdeauna în umbra strălucitoarei mirese – unele chiar până la adânci bătrâneți.
Originea acestui rol al domnișoarei de onoare datează de câteva secole. În acea vreme, prietenele miresei se îmbrăcau la fel ca ea pentru a induce în eroare spiritele malefice care ar fi vrut să fure viitoarea soție din brațele alesului său. De-a lungul timpului, rolul a suferit câteva „mici modificări”, domnișoara de onoare devenind o „umbră palidă” a miresei și, bineînțeles, un prilej pentru toată lumea să arate cu degetul și să spună în șoaptă: „Cum, domnișoara X nu s-a măritat încă?”.
Mai târziu, două minți creative au decis să folosească în avantaj propriu rolul devenit deja, în mod tradițional, „pe locul al doilea”.
La jumătatea anilor 1920, doi directori de publicitate, Gordon Seagrove și Milton Feasley, au fost angajați de creatorii apei de gură „Listerine” să prezinte publicului subiectul delicat al respirației urât mirositoare. Cei doi au creat o campanie de promovare concentrată asupra „incidentelor” în situații sociale, cea mai populară reclamă fiind cea cu „Edna” – o domnișoară care se apropia de 30 de ani și era încă necăsătorită din cauza respirației urât mirositoare. Bineînțeles, mesajul a fost „always a bridesmaid and never a bride” („întotdeauna domnișoară de onoare dar niciodată mireasă” – n.r.).
Deși Seagrove și Feasley au popularizat acest text, nu ei sunt creatorii. Fraza fie a fost inspirată fie a fost preluată în mod inconștient dintr-o melodie victoriană numită „Why Am I Always A Bridesmaid?” („De ce sunt mereu domnișoară de onoare?” – n.r.), compusă de Fred W. Leigh. Printre versurile cântecului sunt și următoarele: „De ce sunt mereu domnișoară de onoare/ Dar niciodată mireasă?/ Ding! Dong! Clopote de nuntă/ Sună mereu pentru alte fete”.
(Click News)
