Blestem postum pentru Tudor Arghezi

M-a sunat, de cu zori, directorul și patronul Editurii CD Press, care tipărește, între altele, o bună parte din manualele școlare. Îl cheamă Costin Diaconescu (și-a donat inițialele editurii care-i aparține!) și e un vechi prieten și confrate de presă. Te rog, zice, să fii de acord să-ți utilizez o poezie – și mi-a recitat-o aproape – în manualul clasei a III-a. Te avertizez că n-am bani! Am râs! Tu, care știi, i-am zis, câți m-au jefuit, utilizându-mi creația fără să-mi pomenească măcar numele, vorbești de bani! Ia ce vrei! Chiar mă bucur, mai ales că-i o poezie din volumul pe care-l prepar cu fiica mea cea mică, Ana Luciana, aflată în clasa întâi. Da, zice, dar trebuie să iscălești! Iscălesc, am zis, și te felicit pentru că îi mai întrebi și pe autori dacă sunt de acord. În general se practică un jaf, ca de păduri, și e ultimul lucru care le-ar trece prin cap utilizatorilor. Auzi, să-l întrebi pe autor!
Tăifăsuind noi, Costin îmi relatează câteva precedente ale dialogului. Am discutat, înainte de a te suna, cu doamna Ana Blandiana, care a fost de acord să-i utilizez o poezie. A fost, așa cum o știi, extrem de amabilă. Da, Doina, așa o chema înainte, e generoasă. Apoi l-am căutat pe domnul Voiculescu, pentru o poezie a lui Tudor Arghezi. A fost complicat. De ce, zic, n-ați putut vorbi, fiind în detenție? Dar ce legătură are el cu moștenirea literară a lui Tudor Arghezi? Nu, râde editorul, nu e vorba de Dan Voiculescu, ci de nepotul lui Vasile Voiculescu! Aaa! Scriitorul, poetul, vecinul meu nemuritor de peste deal, din Pârscovul Buzăului, cel cu fantasticul Zahei orbul? Exact! Păi ce legătură are nepotul scriitorului Vasile Voiculescu, clasic intrat în manuale, cu și mai clasicul Tudor Arghezi? Costin n-a știut să-mi explice. ”Moștenitorul” i-a cerut 1.000 de euro sau de dolari pentru a introduce poezia în manual. N-am acești bani, cu toate că merită, a spus editorul. Din păcate, la noi, cu această sumă plătești patru, cinci autori. După o discuție în care editorul i-a explicat moștenitorului lui Arghezi că, ținând astfel la preț, îl scoate pe marele poet și publicist din manuale, i-a zis ia, dar să fie numai o poezie. Îi mulțumesc!- a zis Costin și transmit și eu mai departe mulțumirea, gândindu-mă la Luciana, care se va împiedica frumos de Arghezi în manualul ei școlar.
Mă rog. La noi, oricum, creația se dă la talciocul literar pe de-a moaca. Ce m-a șocat a fost să aflu, nu știam, că Baruțu, băiatul lui Arghezi, a murit undeva, într-o țară europeană, Elveția cred, și a fost adus sau urmează să fie adus în România, unde va fi înmormântat din nou și definitiv. N-are urmași, urmașul băiat al gigantului zămislitor al cuvintelor potrivite. Mitzura Arghezi, fiica, actriță modestă la Național, vârâtă în politică de Vadim Tudor, ceea ce i-a dat o oarecare suprafață de exprimare, e, azi, aproape senilă. Nici ea n-are urmași. Tudor Arghezi a fost și rămâne un titan. Mai puțin frumos, fără fruntea înaltă a lui Eminescu, negustorul de cireșe din Mărțișor (își vindea la poartă, într-o perioadă în care n-a dus-o strălucit, cireșele din grădină, la kil), n-are o generație a doua de urmași. Se stinge Tudor Arghezi? Nu. M-aș fi bucurat să-i aflu însă un nepot de sânge, jucându-se cu noi în interviuri prin bătătura din ce în ce mai săracă a Terrei. N-a fost să fie!