Dacă blazonul baronilor Kapri (despre care am scris cu ceva timp în urmă), sculptat în gresie cenușie pe un monument funerar din cimitirul bisericii Sf. Simion, ne duce cu gândul la primul negustor armean înnobilat în anii de început ai dominației austriece în Bucovina, un alt blazon nobiliar, care s-a păstrat pe zidul unei capele, ne amintește de numele unei bogate și mândre familii armene. Familia Pruncul (nume care, potrivit ortografiei oficiale germane, figurează cu „k” în scriptele vremii, fiind precedat, după înnobilare, de particula “von”), familie al cărei însemn heraldic împodobește frontonul de deasupra intrării capelei din cimitirul familial (amplasat pe marginea vechii artere urbane care duce spre Mănăstirea Zamca), a fost una dintre familiile de vază ale Sucevei.
Înnobilarea armenilor moldoveni
Așa cum relata heraldistul Traian Larionescu, într-un studiu documentat intitulat “Familii vechi bucovinene” (studiu publicat în anul 1944 în lucrarea “Arhiva Genealogică Română”), familia Pruncul descinde tradițional din familia Donovac (Donovakian), familie veche, cu rol important în viața armenilor din Moldova (Dragan Donovac a ridicat, pe Dealul lui Bulai, biserica Hagigadar, sau Biserica Împlinirii Tuturor Dorințelor).
Înnobilarea armenilor moldoveni a avut loc în perioada de apartenență galițiană a Bucovinei, fiind urmarea directă a patentei imperiale din anul 1787, care stabilea împrejurările în care familiilor boierești din Bucovina le puteau fi conferite titluri de noblețe austriacă.
Foștii arendași devin latifundiari
După apariția decretului de încadrare în rândul nobilimii galițiene, precum și a „patentei de reglementare urbarială” (care introducea plata unui impozit funciar plătit de proprietarii de moșii), familiile boierești românești, domiciliate în Moldova, dar cu proprietăți în Bucovina, au început să renunțe treptat la terenuri, vânzându-le foștilor arendași armeni, greci sau evrei.
Ca urmare, mai multe familii armene (Capri, Pruncul, Antonovici, Bogdanovici, Petrovici, Romașcan, Teodorovici…), care au cumpărat și aveau în proprietate moșii, au dobândit, pe baza întinselor suprafețe de teren stăpânite (dar și a rolului pe care l-au avut în dezvoltarea activității comerciale pe care au desfășurat-o contribuind la prosperitatea zonei), titluri nobiliare (au fost înnobilate cu titlul de cavaler în intervalul 1788-1815).
Capela cu blazon nobiliar
Michael Bogdan Ritter (cavaler) von Prunkul, Warteres Garabeth Ritter von Prunkul și Sofie Walerian von Prunkul sunt înscriși ca ctitori pe placa de marmură neagră din interiorul capelei, care are deasupra intrării basorelieful cu blazonul nobiliar.
Construcția funerară, ridicată în anul 1902, ca “locaș de odihnă” (Ruhestatte) pentru membri familiei (Angehorigen – consângeni) adăpostește și osemintele celor decedați înainte de anul menționat.
În interior, pe plăci verticale de marmură neagră, fixate în perete cu rozete metalice, figurează opt membri ai familiei von Prunkul: Garabet (1822-1895), Walerian (1837-1899), Sariga – născută Goilav (1805-1892), Asfadur (1791-1872), Katherine (1801-1857), Josefine – născută Beresnicky (1857-1889), Dominik (1881-1894) și Aurelie – născută Manea (1855-1900).
Un membru marcant al vieții politice din Bucovina
În cimitir, printre alte morminte, se află și cel al lui Warteres G. von Prunkul (1848-1901), ctitor (deși decedat la anul terminării construcției) al capelei familiale.
Documentele consemnează un Varteres Pruncul (care a condus colonia armeană din Cernăuți) care s-a adresat împăratului Austro-Ungariei, la momentul de cumpănă în care sultanul Abdul Hamid a declanșat masacrarea armenilor din Imperiul Otoman (1895-1896), cu rugămintea de a-i ajuta pe supraviețuitori.
Varteres cavaler de Pruncul, membru marcant al vieții politice bucovinene, a devenit, în anul 1896 (succedându-i lui Iancu Zotta), președintele Societății Politice “Concordia”, organizația care a stat la baza formării Partidului Național Român din Bucovina.
La adunarea electorală care a avut loc la data de 3/15 octombrie 1896, la Hotelul Langer din Suceava, Varteres Pruncul a fost ales deputat în Dieta Bucovinei.
„O elită armenească bogată, cultivată și mândră”
La conferința pe care a ținut-o la Uniunea Armeană din Paris, la data de 23 ianuarie 1929, Nicolae Iorga spunea: “A existat în această Bucovină, unde trăiește încă familia Pruncu, familie aristocratică având legături cu cele mai nobile dintre noile familii germanice stabilite în provincie, o elită armenească bogată, cultivată și mândră”.
Pe pietrele de mormânt din vechiul cimitir armenesc Sf. Simion, pe monumentele din cimitirul familial și pe plăcile de marmură neagră din interiorul capelei cu blazonul nobiliar al cavalerilor de Pruncul, a rămas mărturie, spre amintirea vremurilor de odinioară, numele acestei familii armene.
Ulița Pruncul
Familia de mari latifundiari Pruncul stăpânea, la un moment dat, satele Liteni, Străjeroaia, Brăiești, Tolova, Corlățel și Măzănăești.
Una din străzile centrale ale Suceavei (din Mahalaua Sf. Nicolae), vechea Uliță Crimca, pomenită de la 1673 (str. Nicolae Bălcescu de astăzi), pe care se afla impunătorul conac al familiei Pruncul (imobil în care, după naționalizare, a funcționat, o bună bucată de vreme, „Casa Pionierilor”, iar ulterior a devenit Restaurantul „Național”) se numea, încă din cea de-a doua jumătate a sec. al XIX -lea, Ulița Pruncul.
Doi primari ai Sucevei din familia Pruncul
În istoria Sucevei, doi membri ai familiei Pruncul au fost primari: Abraham von Prunkul, care s-a aflat în fruntea urbei între anii 1865-1870, și Michael von Prunkul, primar din anul 1884 până în 1886, edilul în vremea căruia s-a construit clădirea Tribunalului și a Curții de Apel.
Într-un raport din anul 1867, primarul Abraham von Prunkul solicita Direcției Căilor Ferate de la Viena construirea unei linii ferate care să facă legătura între Ițcani și Suceava (pe atunci doar un vis, dar care a devenit realitate după trei decenii). Linia cu o lungime de 7 km, inaugurată la data de 1 iulie 1898, a funcționat până în vara anului 1916, când, în fața ofensivei armatelor rusești, a fost demontată.
