Blaga: Tinerii din PSD, mult mai răi decât cei în vârstă. Uitați-vă la Ponta, Șova, Duicu, Dragnea



Președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că tinerii din PSD sunt mult mai răi decât cei mai în vârstă, liderul democrat-liberal dându-i ca exemplu pe Victor Ponta, Dan Șova, Constantin Duicu sau Liviu Dragnea, informează Mediafax. ”Avem nevoie de un președinte care să vă conducă prin fapte, nu prin vorbe și să scoată discursul politic din mocirla în care se află astăzi. Vedeți că cei mai tineri pesediști sunt mult mai răi decât cei mai în vârstă. Uitați-vă, mai răi, da, copiii făcuți târziu, comparați-i și să vedeți dacă au fost totuși atât de răi și de mincinoși și de fără tupeu cum e Ponta, cum este Șova, cum e Duicu, cum e Dragnea și așa mai departe. Nu au fost”, a declarat Blaga.El l-a atacat și pe președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea.”Că dacă tot vorbim de Dragnea, și mai vrea cineva comparație, mai fac una. De 14 ani conduce Iohannis Sibiul, 14 ani a condus Dragnea Teleormanul. Sibiul, oraș occidentalizat, Teleorman – județ pârjolit. Despre asta este vorba, ca lăcustele. S-a învârtit Dragnea și a luat banii de peste tot, indiferent de guvernare, nu au ajuns la oamenii de acolo, și încercați să verificați infrastructura, la 50 de kilometri de București, nu mai departe”, a spus Blaga.



Recomandări

Dragnea: Ponta, rezultat peste țintă; diferența față de Iohannis, cea mai mare din ultimii ani

Ponta: Oamenii au de ales între „fă, Ponta”, „fă, Dragnea” și politruci ca Blaga, Iohannis, Udrea

Ponta: Noul partid nu se va mai înființa, era un scenariu pentru varianta Geoană – șef PSD