Președintele Senatului, Vasile Blaga, afirmă că „avea cunoștință” încă de luni dimineață despre decizia lui Sorin Frunzăverde de a pleca din PDL, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Vasile Blaga a fost întrebat, joi, într-o conferință de presă susținută la Oradea, dacă știa despre intenția lui Sorin Frunzăverde înainte ca PNL să anunțe trecerea acestuia la formațiune.
„Aveam cunoștință de luni, de luni dimineață”, a spus Blaga.
Întrebat cum comentează declarația lui Frunzăverde potrivit căreia România este „stat polițienesc”, Blaga a spus că această afirmație „este exagerată”.
„Este exagerată, chiar și pentru Sorin”, a afirmat el.
Pe de altă parte, Blaga a fost întrebat despre declarația primarului din Arad, Gheorghe Falcă, potrivit căreia și acestuia i s-a propus să intre în PNL.
„Bravo lui, nu cred că o va onora. Nu cred. De ce ar avea nevoie un om care are 80 la sută în orașul lui să treacă la un alt partid?”, a răspuns Blaga.
Prim-vicepreședintele PDL Sorin Frunzăverde a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, că va candida ca membru PNL pentru președinția Consiliului Județean Caraș-Severin, din partea USL.
Joi, secretarul executiv al PDL Gheorghe Falcă a declarat, la Antena 3, că a fost „contactat pentru o dreaptă puternică”, menționând că liberalii cu care a vorbit i-au spus că nu au încredere în PSD.