Liderul PDL, Vasile Blaga, a declarat la sfârșitul săptămânii trecute, la Suceava, că își dorește ca USL să nu se divizeze pentru a plăti „paușal pentru câte au promis”. Vasile Blaga a spus la lansarea moțiunii cu care va candida din nou pentru șefia democrat-liberalilor că PDL trebuie să fie un partid al soluțiilor pentru toate problemele românilor, dar și un partid care să critice cu toată forța actuala guvernare.
„PDL trebuie să fie un partid care critică nerealizările actualei guvernări, abaterile ei de la democrație, dar trebuie să fie și un partid care vine și cu soluții pentru rezolvarea problemelor românilor și pentru a le spune oamenilor cum pot trăi mai bine. Oamenii vor soluții. Românii se vor convinge foarte repede de USL. Încep să se convingă. Și va trebui să-i ajutăm să se convingă”, consideră Vasile Blaga.
El a adăugat că Victor Ponta se crede în momentul de față „pe cai mari”, însă a atras atenția că și în Bulgaria premierul a demisionat după doar trei zile, în momentul în care populația a fost nemulțumită și a protestat față de creșterea prețului la energia electrică. „Se cred Ponta și ai lui pe cai mari, și sunt pentru că au 70% din Parlament. Dar credea oare prim-ministrul din Bulgaria, Borisov, că nu va mai fi ministru peste trei zile? Nu. Într-o zi au venit facturile triple la curent, și după trei zile oamenii au fost în stradă și și-a dat demisia. USL degeaba amână măsurile. Vedeți cum încearcă să o dea după copac. Vine Vosganian și spune că trebuie să dăm oamenii afară din energie. Apoi vine Ponta și spune că nu trebuie. O să vedeți că peste o săptămână îi dă”, a declarat Vasile Blaga.
Președintele PDL a spus că în această problema se va întâmpla exact ca și în cazul majorării cu 16% a taxelor locale. Blaga a precizat că atunci când s-a pus problema majorării taxelor locale, ministrul de resort a susținut că trebuie majorate, Victor Ponta a spus „niet”, după care acesta, „pe șestache”, a spus că administrațiile publice locale trebuie să-și asume o astfel e decizie.
„Ăsta e omul și va plăti pentru asta. Și el, și USL. Să-i țină Dumnezeu împreună în USL, să plătească paușal pentru câte au promis și pentru că au transformat nemulțumirea oamenilor în voturi, mințindu-i”, a mai afirmat Vasile Blaga.