Președintele PDL Vasile Blaga a declarat, ieri, că sub nici o formă nu pot fi radiați din listele electorale permanente cei care au documentele expirate sau au domiciliul în străinătate, iar premierul Victor Ponta a fost nevoit să recunoască că nu poate radia din liste mai mult de 34.364 persoane.
Blaga a precizat că la referendumul din 29 iunie, 482.219 cetățeni români cu drept de vot și cu domiciliul în străinătate nu au figurat în listele electorale permanente, deși dispozițiile legale prevăd că acestea trebuie înscrise în liste.
„Chiar și în aceste condiții, prim-ministrul Victor Ponta a fost nevoit să recunoască că nu poate radia din listele electorale permanente mai mult de 34.364 persoane decedați, cei care și-au pierdut cetățenia sau și-au pierdut drepturile electorale. Domnul Ponta a spus foarte clar că în numărul 18.292.464 persoane de pe listele electorale nu au fost incluși deci cei 482.219 persoane cu domiciliul în străinătate”, a precizat Blaga.
El a dar exemplul europarlamentarului PDL Traian Ungureanu care are domiciliul în Londra, la alegerile locale a votat primarul Londrei, dar la toate alegerile prezidențiale și la referendum a votat ca cetățean român.
„Nu se poate sub nici o formă radia de pe liste a celor 512.379 persoane care au documentele de identitate expirate, neexistând nici o prevedere legală în acest sens”, a mai spus Blaga.
El a adăugat că cei 3,05 milioane de cetățeni români care, din diferite motive, stau în afara țării, au aceleași drepturi electorale ca cetățenii din interiorul României.
„Din punctul nostru de vedere lucrurile sunt foarte clare. Astăzi cred că domnul Ponta a reușit să convingă pe toată lumea (…) că lucrurile s-au încheiat și convingerea noastră este că mâine se va da o decizie definitivă a CC, decizie extrem de necesară pentru că e nevoie să oprim cu toții acest joc politic care a făcut atâta rău României”, a adăugat Vasile Blaga.