Noul Cod rutier, care va intra în vigoare peste câteva zile, este obligatoriu pentru toată lumea, indiferent de calitățile oficiale, a declarat, joi, ministrul Administrației și Internelor, Vasile Blaga, acesta atrâgând atenția că nimeni nu va fi scutit de aplicarea legii.
Prezent la prezentarea rezultatelor programului național de educare „Stop accidentelor rutiere ! Viața are prioritate !, lansat la începutul anului și care este menit reducerii numărului accidentelor rutiere, Blaga a apreciat că noul Cod rutier nu este perfect, însă „nu a fost inventat în nicio țară acel cod rutier care să-i facă pe șoferi fericiți”.
– „La volan, ministrul, șeful Poliției, șeful Jandarmeriei trebuie să respecte aceleași reguli ca și restul cetățenilor”
„Codul rutier este obligatoriu pentru toată lumea, demnitari sau nedemnitari, polițist sau nepolițist. Nimeni nu e scutit de respectarea lui (…) În acest moment există un număr foarte mare de parlamentari care au permisul de conducere suspendat pentru că nu au respectat legea. Vreau ca acest semnal să fie clar pentru cei care ar fi tentați să abuzeze de funcție când sunt la volan: Nu avem de gând să închidem ochii pentru nimeni”, a spus Blaga.
Demnitarul a făcut apel la polițiști să nu se lase impresionați de calitățile oficiale ale persoanelor care încalcă normele rutiere, de numele pe care le invocă sau „de câte zeci de mii de euro costă mașinile lor”.
Ministrul a adăugat că a decis ca polițiștii care provoacă accidente să fie trași la răspundere profesional, pe lângă sancțiunile prevăzute de Codul rutier pentru că, din nefericire, numărul incidentelor rutiere produse din vina polițiștilor și a altor angajați ai Ministerului Administrației și Internelor rămâne ridicat.
„La volan, ministrul, șeful Poliției, șeful Jandarmeriei trebuie să respecte aceleași reguli ca și restul cetățenilor”, a spus ministrul.
El a încurajat Poliția Română să continue și să dezvolte sistemele de supraveghere electronică de pe șosele, „indiferent de ce presiuni și din ce zonă vin asupra noastră”.
Eficiența acestor sisteme a fost dovedită deja și constituie o garanție în plus pentru faptul că niciun șofer care încalcă legea nu va rămâne nesancționat pentru că este posibil ca o sancțiune dură, aplicată la timp, să însemne o viață salvată, a adăugat ministrul.
Același regim trebuie să se aplice, în același timp, și pietonilor care nu respectă regulile, deoarece peste o treime din accidente sunt produse din vina lor, a adăugat Blaga.
„De altfel, noul Cod rutier prevede și împărțirea clară a responsabilităților între pieton și cel aflat la volan”, a spus ministrul Administrației și Internelor.
De la începutul campaniei, în 19 ianuarie, au fost constatate peste un milion de contravenții – din care peste 600.000 pentru nerespectarea limitei de viteză, peste 170.000 pentru traversări neregulamentare ale pietonilor și aproape 370.000 pentru nepurtarea centurii de siguranță.
Rezultatele campaniei au fost reducerea numărului de accidente cu urmări grave cu 12,70 la sută față de perioada similară a anului trecut, diminuarea cu 13,5 la sută a numărului persoanelor decedate și scăderea cu 12,49 la sută a numărului răniților grav.
– Costurile sociale determinate de accidentele înregistrate în U.E. depășesc 160 de miliarde de euro
La sfârșitul prezentării rezultatelor campaniei a fost ținut un moment de reculegere în memoria victimelor accidentelor de circulație, la care au participat miniștrii Vasile Blaga și Mihail Hărdău, reprezentanți ai Ministerului Administrație și Internelor, ai artiștilor (Andra, formația Bordo, Pepe) și ai presei.
Inspectoratul General al Poliției Române a lansat campania națională de prevenire a accidentelor rutiere în 19 ianuarie, în prezența șefului statului și a premierului.
Campania se derulează în conformitate cu dispozițiile Cărții Albe a Transporturilor din Uniunea Europeană, document adoptat în 2001, pentru reducerea la jumătate a numărului persoanelor decedate în timpul accidentelor provocate în țările Uniunii.
Potrivit unei statistici, în timpul accentelor rutiere produse anual în Uniunea Europeană, peste 45.000 de persoane își pierd viața, în timp ce aproximativ 1,5 milioane sunt rănite. Costurile sociale determinate de aceste accidente depășesc 160 de miliarde de euro, ceea ce reprezintă doi la sută din produsul intern brut al Uniunii.
În România, numărul accidentelor a crescut în contextul în care, deși parcul auto s-a dublat și numărul posesorilor de permis de conducere a crescut la aproximativ 5,6 milioane, infrastructura rutieră nu s-a dezvoltat, ceea ce determinat scăderea siguranței în trafic. Potrivit unei statistici comparative între evenimentele rutiere petrecute în 2004 și 2005, numărul accidentelor a crescut cu cinci la sută, în timp ce numărul morților a fost mai mare cu o sută, iar cel al răniților cu 300.