Blaga, despre dezbaterile pe agricultură: Noi nu ne-am corelat acțiunile cu președintele,poate invers



Președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, joi, în legătură cu organizarea în aceeași zi a două dezbateri pe agricultură, una a PDL și Conferința Națională a Agricultorilor, la care a participat șeful statului, că democrat-liberalii „nu și-au corelat acțiunile” cu președintele, ci „poate invers”.
Reprezentanții PDL și-au lansat, joi, la Călărași, strategia pe agricultură, în timp ce președintele Traian Băsescu a participat la Conferința Națională a Agricultorilor 2013 cu tema „Viziunea LAPAR față de PAC 2014 – 2020”, unde a susținut un discurs.
„Vă reamintesc că noi v-am anunțat această manifestare pentru data de astăzi în Călărași acum trei săptămâni. Personal am făcut-o, într-o conferință de presă după BPN. Deci, noi nu ne-am corelat acțiunile cu domnul președinte, poate invers!” a precizat Blaga, răspunzând la o întrebare pe această temă.
De asemenea, Vasile Blaga a fost întrebat dacă ar semna un pact național pe agricultură, așa cum propune președintele Traian Băsescu. „Dacă programul Comisiei prezidențiale este, spuneți dvs. identic cu cel pe care l-am prezentat noi astăzi și vă dați seama că nu am avut nicio colaborare cu cei de la Cotroceni și se va pune această problemă în interes național, de ce nu? Mai ales că am văzut, tot în baza unei foarte bune coabitări, că acea comisie este condusă de un PSD-ist, de un parlamentar PSD”, a precizat Vasile Blaga, într-o conferință de presă.
El a făcut aceste afirmații după ce PDL și-a lansat, la Călărași, programul pe agricultură prin care face apel la Guvern și cere sprijin de urgență și o strategie de combaterea secetei, subvenții pentru motorină, reluarea programelor pentru depozite și silozuri, revizuirea fiscalității în agricultură și strategia privind banii europeni din acest domeniu.