Președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, vineri, că demunirea Alianței Creștin Liberale a fost stabilită în urma unui sondaj comun, vast, în care 70% din respondenți au fost în favoare, arătând că de luni vor fi rebranduite toate sediile PDL, PNL și FC cu numele noii alianțe, informează Mediafax.Blaga a spus, la Adevărul live, că ideea de a face o cercetarea sociologică pentru denumirea noii alianței electorale PDL-PNL a venit acum două luni și a arătat, referindu-se la criticile asupra denumirii de Alianță Creștin Liberală, că “nicio denumire nu este infailibilă și întotdeauna vor fi critici”.“În această analiză am introdus și definiții: alianță, coaliție, uniune și de departe a ieșit alianță, cu peste 70%. Și atunci numele care pot să definească valorile celor două partide, doctrinele, pentru că noul partid are un nou statut în care se spune foarte clar că doctrina este pe valorile creștine, liberale, conservatoare, după PPE (…) și, până la urmă, de departe, a ieșit această definiție (Alianță Creștin Liberală – n.r.). Nu am spus-o noi, ci românii, pe focus-grupuri”, a explicat Vasile Blaga.


