Președintele PDL, Vasile Blaga, a respins, marți, în plenul reunit al Parlamentului, acuzațiile premierului Victor Ponta, potrivit cărora PDL și președintele României blochează activitatea Guvernului și i-a spus prim-ministrului să fie „bărbat de stat și să nu mai umble cu cioara vopsită”.
„Este o mare minciună, dați-mi un singur exemplu, o singură măsură economică pe care Guvernul a luat-o și noi am blocat-o”, i-a spus Blaga lui Ponta, de la tribună.
Blaga a adăugat că afirmațiile lui Victor Ponta sunt un mare „neadevăr”.
„Demonstrați că sunteți bărbat de stat, capabil să guverneze și nu mai umblați cu cioara vopsită!”, i-a mai spus Vasile Blaga lui Victor Ponta.
„V-ați invalidat toate inițiativele legislative din timpul când ați fost în opoziție”, a adăugat Vasile Blaga.
Președintele Senatului a declarat că Parlamentul nu i-a dat niciun mandat premierului Ponta să meargă la Bruxelles, întrucât o declarație politică nu are niciun efect juridic.
„Nu se pot pune în balanță deciziile Parlamentului cu cele ale CC, votul parlamentarilor cu decizia judecătorilor. Nu numărul de voturi este cea care primează aici, ci rolul pe care îl joacă fiecare instituție într-un stat de drept”, a mai spus Blaga.
Blaga i-a mai atras atenția lui Victor Ponta că merge „pe o cale extrem de periculoasă”, dovedind o „putere extrem de nemăsurată, în detrimentul democrației și al statului de drept”.
„Vă atrag atenția să vă opriți acum, cât se mai poate. Trebuie să opriți, să nu mai faceți România de râs. Ne aflăm în 2012 și România este stat membru UE. Comportamentul și deciziile dumneavoastră arată că visați la o altă lume, de care românii s-au desprins în 1989. Dacă continuați în ritmul acesta, nu va trece mult timp și vor fi arestați oameni pe stradă pentru delicte de opinie, pentru că îndrăznesc să gândească”, a mai declarat Vasile Blaga, în huiduielile parlamentarilor USL.