Blaga: Băsescu nu trebuie să demisioneze pentru că ar face jocurile lui Ponta și ale PSD



Președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că președintele Traian Băsescu nu ar trebui să demisioneze, deoarece ar face ”jocurile lui Ponta și ale PSD”, liderul democrat-liberal arătând că nu a văzut nici cea mai mică aluzie că șeful statului ar fi implicat în cazul Bercea Mondial, informează Mediafax.
Blaga a fost întrebat înainte de ședința BPN al PDL despre anunțul premierului Ponta că Parlamentul ar putea adopta o declarație în care să fie cerută demisia șefului statului.
„E multă ipocrizie în declarațiile lui Ponta și ale PSD. Ei cer demisia președintelui, dar nu-și dă el demisia. Hai să vedem cum stau lucrurile real, și aici nu contează cum îl cheamă pe președinte. Procurorii au spus că în biroul lui Ponta s-a făcut trafic de influență, lucrul ăsta e demonstrat, da? N-am văzut nici cea mai mică aluzie că ar fi fost implicat președintele în această afacere Bercea Mondial”, a răspuns Blaga.
Vasile Blaga a arătat că poate să înțeleagă pe Ponta și PSD că ar dori să aducă alegerile prezidențiale cât mai aproape cu putință, dar crede că aceste alegeri vor avea loc la termen, iar Victor Ponta le va pierde.
„Evident că pot să-l înțeleg pe Ponta și PSD, ar dori să aducă alegerile cât mai aproape cu putință în speranța că el ar câștiga alegerile prezidențiale, dar pot să-i garantez că le va pierde în toamnă, alegerile vor avea loc la termen în toamnă și le va pierde”, a afirmat Blaga.
Întrebat dacă președintele României ar trebui din punct de vedere moral să demisioneze, Vasile Blaga a răspuns: „Nu, nu ar trebui, pentru că nu ar face decât să facă jocurile lui Ponta și ale PSD”.



Recomandări

Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumente folosite de Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului

Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumentele lui Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului
Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumentele lui Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului