Președintele PDL, Vasile Blaga, a respins, ieri, informațiilor potrivit cărora ar intenționa să o excludă din partid pe Elena Udrea, arătând că nu este nimic mai fals și că e nevoie în partid de fiecare membru, deci și de Elena Udrea.
„Apare o strategie incredibilă, că nu am altceva mai bun de făcut decât să o dau afară pe Elena Udrea. Nimic mai fals. Nu am avut niciodată cu nimeni (o discuție pe această temă – n.r.) și nici nu pot avea, pentru că până la urmă cred că unele lucruri trebuie să le facem imediat: în primul rând cred că trebuie să râmânem o echipă foarte puternică, întreg PDL, în al doilea rând să-l stabilizăm, pentru că oamenii din teritoriu au mare nevoie de noi (…) E nevoie de reconstrucția partidului, e nevoie de fiecare membru al partidului, și de doamna Udrea”, a precizat Vasile Blaga.
El a mai spus că a invitat-o pe Elena Udrea la ședința Colegiului Director de vineri.