Din nou apar avertizări alarmante ce anunță eventualitatea unui blackout. Noutate, fiindcă de mai toate am avut parte – inundații, cutremure, mari incendii, vijelii catastrofale, dar de un blackout ne-a păzit Domnul, cele câteva întreruperi majore de electricitate petrecute ici-acolo la noi rămânând glumițe față de ceea ce înseamnă adevărata calamitate a blackout-ului, mai ales în marile aglomerații urbane.
Termenul în sine a rămas uitat din vremea războiului: dicționarul vorbește despre „măsură de prevedere antiaeriană prin camuflaj total, întuneric complet.” Astfel definit, pare a fi supus voinței umane, când, de fapt, e și nesubordonat, și total imprevizibil. Blackout-ul american din 2019 a lăsat fără energie electrică nouă milioane de consumatori. Și culmea: a izbucnit taman în ziua în care… se comemora blackout-ul din 1977, care raportase pagube de 2-3 ori mai mari decât cutremurul din același an. În cel din 2019 s-au înregistrat 1.017 incendii (multe din pricina lumânărilor nesupravegheate), 1.000 de magazine au fost sparte, 3.800 de persoane au fost arestate pentru hoție și distrugeri…
În august 2003 s-a întâmplat să mă aflu la Niagara Falls și am nimerit în plin blackout! Părea aproape un blestem: la Atena, în 1967, am nimerit peste stare de urgență, sânge, tancuri în stradă, magazine incendiate, gaze lacrimogene: se declanșase revolta coloneilor. Am ajuns la Paris în 1968: stare de urgență, mașini răsturnate, vitrine sparte, sânge, gaze lacrimogene – începuse revolta studențească. Din nou la Atena, în 1974: iar stare de urgență, tancuri în stradă, sânge, gaze lacrimogene (de astă dată erau dați jos coloneii). Oi fi piază rea, aduc necazuri?
Abia ajuns în SUA, în 2003, în seara zilei în care voiam să trec în Canada pe la Niagara, lipseau tancurile, dar era mai rău ca pe front: blackout în aproape toată America de Nord! Europeni fiind, nu numai că nu știm, dar nici nu ne închipuim ce poate însemna un blackout, adică pană generală de electricitate – mai ales când se-ntâmplă concomitent în două mari țări învecinate, SUA și Canada (firește, fiecare a dat vina pe cealaltă!).
Se mai întrerupe curentul și pe la noi, o oră, șapte, zece, pe-o stradă, într-un cartier, într-un sat; imaginați-vă ce-ar fi dacă toată țara s-ar cufunda subit în întuneric, ar amuți radiourile și televizoarele, trenurile s-ar bloca pe unde s-au nimerit, metroul înțepenește în tuneluri, avioanele nu mai au cum nici decola, nici ateriza, mii de oameni ar rămâne sinistrați în lifturi, minerii în subteran, nici un mecanism electric, începând cu stopurile de pe stradă și terminând cu bancomatele și seifurile bancare, n-ar mai funcționa. Inclusiv releele rețelei de telefonie mobilă (bezna nici n-o mai pun la socoteală, ca și decesul aparatelor de aer condiționat). Și computerele de la punctul de frontieră Niagara au devenit inutilizabile, așa că a trebuit să aștept ore-n șir, amuzându-mă doar de vânzoleala lanternelor sus, la Cazinou (unde se dereglase totul și nu știu cum aveau s-o scoată la capăt, până la urmă, crupierii) și de lamentațiile în arabă ale celor doi vopsitori obligați să rămână până dimineața agățați în cușca lor undeva, pe un turn în construcție. Alături, susura Niagara. Susura, nu tuna, fiindcă noaptea cascada este minusculă, apa fiind redirecționată către turbinele hidrocentralei. Ziua, spectacol pentru turiști, noaptea, apa la muncă!
Interesant este, însă, cum a traversat populația blackout-ul. Am aflat a doua zi, când s-au dezmorțit telefoanele. Mesajul rubedeniilor din Toronto: „Toată lumea încerca să plece către casă. Nu funcționa nici un stop. Dar nimeni nu claxona, toți au rămas calmi. După un timp, am văzut și simpli cetățeni, voluntari, instalați în mijlocul intersecțiilor și dirijând circulația; culmea este că, ascultători, toți șoferii le urmau indicațiile! O familie de albanezi, care sudau grilajul unui balcon la etajul 15, au găsit soluția să câștige ceva timp: raza farului din Port Credit, cu sursă proprie de alimentare, trecea din 30 în 30 de secunde peste fațada blocului; în acele scurte răgazuri, sudau și ei…
Din New York, M.L. îmi relatează: „Vedeam cum, prin niște ieșiri de urgență, erau scoși călătorii metroului. Sute și sute de oameni erau așezați pe scările din stații – cu toții, cât se poate de calmi, deși prima bănuială era aceea a unui act terorist și, până atunci, sumedenie de romane, filme și seriale de televiziune au stors până la ultima picătură de horror tema blackout-ului. Imediat (formidabili, americanii! – n.m.) serviciile de urgență au deschis, aproape la fiecare colț de stradă, puncte de distribuire gratuită a mâncării calde. Poliția, alte forțe de ordine, pompierii, salvările, patrulau fără încetare. Au rămas oameni blocați pe stradă până în zori și nu s-a înregistrat nici un eveniment neplăcut. O singură bucurie: de astă dată, toate parcările au fost gratuite. Autobuzele introduse imediat spre a suplini parcursul metroului n-aveau cum face față; stația din Times Sq. era plină-ochi. Mașinile particulare opreau unde erau mai mulți oameni pe trotuar, șoferii anunțau către ce cartier se îndreaptă și erau luați, evident, gratis, către destinațiile respective. Adevărată lecție de civism!”
În fine, un e-mail din Ottawa (de la S.R.): „ghinionul meu: tocmai mă aflam la frizer și mă spălam pe cap. Am rămas cu clăbucii încă vreo două ceasuri, fiindcă și prosoapele trebuiau eliberate din aparatele ce le dezinfectează electric. Proprietarul restaurantului de vizavi ne-a invitat la un picnic în stradă, fiindcă oricum i se strica mâncarea din frigidere. Lumea făcea haz de necaz – și cam asta a fost tot.” Doar aparență: lucrurile triste le-am aflat a doua zi, de la tv: 3.000 de intervenții de urgență ale pompierilor, 103 decese (accidente de mașină, arsuri, monoxid de carbon ș.a.), căderea guvernului din Ontario, considerat cumva responsabil. Cu blackout-ul nu-i de glumit!
Mă-ntreb ce ar fi fost la noi.
Ministrul nostru al energiei susține că n-avem nici un motiv alarmare. Încurajator, dar… mai bine să nu fie cazul!
