Junior Chamber International (JCI) – filiala Suceava, în parteneriat cu Primăria municipiului Suceava, organizează joi, 15 septembrie, de la ora 19:00, evenimentul „BizzBike – Business pe bicicletă”, ediția de toamnă. Ajuns la a II-a ediție, „BizzBike – Business pe bicicletă” promovează utilizarea bicicletei ca mijloc de transport la birou și la întâlnirile de afaceri, cu scopul de fluidizare a traficului și de atragere a cât mai multor oameni către cel mai eco și prietenos mijloc de transport – bicicleta. O prioritate a acestei ediții este susținerea și educarea unei noi generații de bicicliști.
„Alături de Fundația FARA, dorim să transmitem acest mesaj mai departe micuților. Pentru că anul școlar a început, îndemnăm participanții la eveniment să aducă cu ei rechizite școlare pentru copilașii care provin din familii cu venituri mici. Acestea se pot lăsa în cutia special amenajată la punctul de start, pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava”, a declarat Aura Ștefănescu, vicepreședinte PR & HR JCI Suceava.
Traseul ales pentru „BizzBike – Business pe bicicletă” este următorul: Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava – str. Nicolae Bălcescu – str. Ana Ipătescu – bulevardul 1 Mai – Calea Obcinilor – bulevardul George Enescu – str. Nicolae Bălcescu – Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava. Prin proiectele care le derulează, Junior Chamber International intenționează să creeze o comunitate puternică de tineri antreprenori și pasionați de afaceri în Suceava, în vederea creșterii și sprijinirii comunității locale. „Evenimentul se adresează cetățenilor activi, liderilor, profesioniștilor și antreprenorilor care doresc să defileze alături de noi în ținute office, business și business casual. Vă așteptăm alături de noi cu biciclete și echipamente speciale de protecție”, a completat Aura Ștefănescu.