Porcii îngrășați la țară cu cereale, făină de mălai, tărâțe sau cartofi au fost la mare căutare, sâmbătă, în târgul de animale de la Prundu Bârgăului, deși țăranii au cerut pe ei cu circa 25 – 30 la sută mai mulți bani față de anul trecut, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Sute de oameni au mers, sâmbătă, la târgul de animale din Prundu Bârgăului, să-și cumpere porc de Crăciun pe care să îl sacrifice, mulți fiind dezamăgiți că țăranii au cerut pe kilogram 10-11 lei față de 7-8 lei cât a costat în decembrie 2011.
Sabina Bercea de la Mijlocenii Bârgăului, care a venit în târg cu un porc de 180 de kilograme, a declarat corespondentului MEDIAFAX că vrea să obțină pe animalul său 1.800 de lei fiindcă numai în felul acesta și-ar acoperi toate cheltuielile pe care le-a făcut timp de un an cu hrana lui și munca depusă pentru a-l crește.
„Porcul l-am crescut acasă, în gospodărie, cu cartofi, cu porumb, vara îi dăm lucernă proaspătă, iarna uscată. Furajele au fost scumpe anul acesta. Ne-am trudit să-l creștem. Carnea e bună, naturală, fiindcă l-am crescut numai cu cereale. Noi nu îi îngrășăm artificial. Cerem zece lei pentru kilogramul viu, dar mai negociem că suntem la piață. Au mai venit oamenii și au întrebat, numai că sunt puțini bani”, a declarat Sabina Bercea.
La rândul său, Ioan Juncu, din Susenii Bârgăului, proprietarul unui porc de 150 de kilograme, a spus că ar fi vândut animalul unui abator dacă ar fi primit suficienți bani.
„Nu putem lăsa prea mult din preț că am lucrat un an de zile să-l creștem”
„Am fi vrut să-l dăm la abator, dar ne dau foarte puțini bani, mai mult în bătaie de joc, și, dacă nu ne convine, nu îl dăm. Nu îmi convine mie să-l duc. Porcul meu e mare, e gras, dar nu am ce să fac, așa a crescut până acum. Dar, dacă îl pui în cratiță, nu se topește ca și carnea din magazin care-i injectată, plină de apă. Îți rămâne ceva în tigaie. Ai ce mânca. Dacă te duci și cumperi de la magazin, dintr-un kilogram de carne, dacă rămâi cu jumătate. Carnea din prăvălie arată bine, dar degeaba. E plină de amelioratori”, a declarat Ioan Juncu.
Bărbatul spune că multă lume l-a întrebat cu cât vinde porcul pe care l-a adus la târg în căruță, dar puțini au fost dispuși să plătească prețul pe care el l-a cerut.
„Nu prea are lumea bani. Care au ceva bănuți, vin și își cumpără porci mai mici, de 80-100 de kilograme. Clienți care să vină cu 1.500 – 2.000 de lei să ia un porc sunt puțini, dar nici noi nu putem lăsa prea mult din preț că am lucrat un an de zile să-l creștem”, a declarat Ioan Juncu.
Alți localnici de pe Valea Bârgăului au încercat să ceară pe kilogramul de porc viu și 12 lei, dar nu au avut cui.
„În alte părți, am auzit că s-au vândut cu 12 lei, dar la noi, pe Valea Bârgăului, nu. Am fi vrut noi să ne dea atâția bani la cât am lucrat să-i creștem, dar oamenii nici nu vor să audă. Nici n-au bani. Și eu am un porc de 150 de kilograme și sunt dispusă să-l dau cu 1.400 de lei”, a declarat Livia Corciu.
Femeia spune că a crescut porcul numai cu cereale.
„E foarte sănătos, am cumpărat numai bucate (cereale – n.r.) din târg și șrot de floarea-soarelui. I-am dat și lapte. Îl pot da și unui frate de-al meu, că-i garantată carnea”, a declarat ea.
„Alta-i când îl tai tu și faci acasă cârnați, caltaboși, urci slănina în pod și o afumi”
Dacă unii oameni au strâmbat din nas când au auzit de prețuri, alții au scos banii și au cumpărat.
„Am cumpărat cu 10 lei kilogramul. Una-i când cumperi o bucățică din magazin, alta-i când îl tai tu și faci acasă cârnați, caltaboși, urci slănina în pod și o afumi. Știi că îi tăiat porc. Eu îl tai și vine toată familia acasă, la pomana porcului”, a spus Mihai Toader, din Tureac.
„Porcii sunt cam scumpi anul acesta, dar ce să facem? Cumpărăm că trebuie să avem ce pune pe masă de sărbători. Eu am negociat și mi-o mai lăsat din preț. Ce-i drept, nici nu l-am cântărit că nu este cântar aici. Poate-i mai mult decât am plătit, poate mai puțin. Voi vedea când îl tai”, a declarat Maria Poptean.
Potrivit autorităților din Prundu Bârgăului, sâmbătă, la târgul din localitate s-au vândut peste o sută de porci.
Prețul cărnii de porc este mai mare cu 25 la sută față de luna decembrie a anului trecut, din cauza scumpirii furajelor. Totodată, diminuarea puterii de cumpărare a românilor va duce la o scădere a consumului în aceasta lună de 15-20%, potrivit Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România.
Costul cu furajele a crescut în ultimul an cu 65%, utilitățile s-au scumpit și ele și, în consecinnță, carnea de porc este mai scumpă acum, în decembrie, cu circa 25% față de luna decembrie a anului trecut”, a declarat pentru MEDIAFAX Ioan Ladoși, presedintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România.
În acest moment, la târgurile din toată țara prețul porcului în viu este 10 lei kilogramul. La fermele industriale acesta este mai mic, de până la 6-7 lei kilogramul.
„Ne așteptăm ca, din cauza majorării de preț și a scăderii puterii de cumpărare consumul de carne de porc de Crăciun să scada cu 15-20%. Din datele noastre, consumul a scăzut pe parcursul întregului an”, a afirmat Ladoși.
Producătorii de carne estimează că în fiecare an se taie circa trei milioane de porci în gospodăriile țăranilor din întreaga țară.