O femeie care încerca să își parcheze mașina cu spatele a ajuns cu ea în albia râului Bistrița, în autoturism aflându-se încă două persoane, un adult și un copil, însă nimeni nu a fost rănit în urma accidentului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, Antonela Gorgan, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că accidentul s-a petrecut în jurul orei 10.30, pe Valea Ghinzii din Bistrița, în imediata vecinătate a Spitalului TBC.
„Din informațiile pe care ni le-au furnizat colegii care se află la fața locului, femeia a încercat să parcheze mașina cu spatele, dar a ajuns cu ea în albia râului. În mașină se aflau încă un adult și un copil, dar nimeni nu a pățit nimic”, a spus Gorgan.
Potrivit sursei citate, la fața locului sunt echipaje ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (ISU) Bistrița-Năsăud, care încearcă să scoată mașina din albia râului.