Peste 70 de persoane au protestat, marți, în fața Prefecturii Bistrița-Năsăud, manifestanții aducând o pereche de cizme vechi pentru președintele Traian Băsescu și transmițându-i că astfel „îi dau papucii”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Protestul din fața Prefecturii Bistrița-Năsăud a început la ora 17.00, manifestanții scandând: „Jos Băsescu, jos, ești un mincionos!”, „Nu vă fie frică, și Băsescu pică!”, „Nu ne ajunge șobolanul, vrem să plece căpitanul!”, „Afară, afară, cu javrele din țară!”, „Marinare, marinare, țara nu e de vânzare!”, „Ați făcut o nouă Sirie cu spionul de la SIE!”, „Asta-i țara noastră, nu-i moșia voastră!”.
Totodată, manifestanții au afișat mai multe pancarte pe care au scris „Păpușarule, pleacă de la Cotroceni!”, „Jos Guvernul, Băsescu, SIE, Vass!”, „Boureanu, Baba, Boghicevici, Berca și Vass, aceeași Mărie cu altă pălărie!”, „Jos securitatea, jos Băsescu, corupții!”.
La un moment dat, un manifestant a adus o pereche de cizme vechi pe care le-a așezat în zăpadă, spunând că și bistrițenii „îi dau papucii” lui Traian Băsescu și îi cer să plece de la Cotroceni.
Protestul s-a încheiat fără incidente, manifestanții anunțând că se vor întâlni și miercuri, la ora 17.00.