Bistrița: Două femei și un nou-născut, aflați într-un microbuz, au fost răniți într-un accident



Două femei și un copil nou-născut au fost răniți, miercuri seară, după ce microbuzul în care se aflau a fost implicat într-un accident, pe DN 17C, între localitățile Cepari și Dumitra din Bistrița-Năsăud, microbuzul lovindu-se și de o mașină a SPIR, iar apoi răsturnându-se.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Bistrița-Năsăud, Gabriela Cosma, a declarat corespondentului MEDIAFAX că șoferul microbuzului, un bărbat de 29 de ani din Măgura Ilvei, se afla în mașină cu soția sa, care născuse de cinci zile, cu bebelușul, și cu soacra sa.
„La un moment dat, microbuzul a intrat într-o depășire a unei mașini de mare tonaj, dar șoferul nu s-a asigurat sau nu a estimat corect distanța față de mașinile care circulau din sens opus și a acroșat camionul. Ulterior, a intrat într-un balans pe șosea, lovindu-se și de o mașină a Inspectoratului Județean de Poliție, cu un echipaj SPIR, care circula regulamentar din sens opus. Microbuzul a ieșit apoi în afara părții carosabile și s-a răsturnat”, a declarat Cosma.
Potrivit sursei citate, după ce microbuzul s-a răsturnat, trei persoane din mașină au fost rănite și transportate la spital.
„E vorba de bebelușul de cinci zile, de mama lui și de soacră. Au fost duse toate persoanele la spital cu ambulanțe. Bărbatul a refuzat să fie transportat”, a spus ea.
Cosma a mai spus că niciun polițist aflat în mașina SPIR nu a pățit nimic, autovehiculul fiind însă avariat.
Poliția Județeană a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele accidentului și vinovații de producerea lui.