Competiție

Bisericile evanghelice s-au întâlnit pe terenul de fotbal

În weekend-ul ce a trecut, stadionul Areni a găzduit cea de-a treia ediție a Campionatului de Fotbal al Bisericilor Evanghelice, competiție ce a adunat la Suceava nu mai puțin de 15 echipe din tot județul. Fluierul de începere a primului meci a fost dat de invitatul special al organizatorilor de la Asociația Fortress Athletic Suceava România, primarul Ion Lungu. Partidele s-au desfășurat pe două terenuri pe lățimea gazonului de pe Areni, fiecare echipă având în componență câte șapte jucători și un portar. În finala acestei competiții desfășurate sub sloganul „Victorie dincolo de competiție” s-au întâlnit formațiile Bisericii Betel Rădăuți și Bisericii Filadelfia Suceava. După terminarea timpului regulamentar de joc, pentru a se stabili învingătoarea a fost nevoie de lovituri de la 11 metri, câștig de cauză având echipa Bisericii Filadelfia din Suceava. Victor Romașcanu, reprezentantul organizatorilor, a declarat că acest campionat a fost o ocazie de a lega noi prietenii cu membrii celorlalte biserici evanghelice.

Recomandări

Dorin Goian spune că promisiunile din campanie nu s-au respectat, iar Primăria Suceava nu a ajutat financiar echipa de fotbal Cetatea

Tenorul sucevean Teodor Ilincăi va intona Imnul Național în debutul meciului de fotbal România – Austria, din preliminariile Campionatului Mondial