Hoț fără Dumnezeu

Biserici sparte una după alta, în zona Câmpulung

Două biserici din municipiul Câmpulung Moldovenesc și una din comuna Sadova au fost sparte în ultimele zile, polițiștii fiind siguri că este vorba de același autor. Individul a mai spart și biroul unui preot, luând din interior suma de 500 de euro. Hoțul și-a încercat de două ori norocul la Biserica Nașterea Maicii Domnului din Câmpulung, în noptea de 6 spre 7 ianuarie, și cea de 9 spre 10 ianuarie.
Într-un caz a fost vorba doar de o tentativă de furt, în timp ce a două oară individul a pătruns în interior, furând bani din cutia milei, dulciuri și băutură, valoarea prejudiciului fiind estimată la 500 de lei.
Tot în noaptea de 9 spre 10 ianuarie, hoțul a pătruns în biroul preotului de la Biserica Izvorul Tămăduirii din Câmpulung Moldovenesc, (aflată încă în construcție) de unde a luat 500 de euro. Conform declarațiilor preotului, banii erau strânși ca donații pentru lucrările de la locașul de cult. După câteva zile de pauză, la finele săptămânii trecute, în noaptea de sâmbătă spre duminică, au mai fost sparte două biserici. Cea din Gura Sadovei, comuna Sadova, de unde au fost sustrași 82 de lei și mai multe bunuri alimentare, și biserica Sâhla din Câmpulung Moldovenesc, aparținând de Parohia Maicii Domnului, de unde hoțul a luat numai un cuțit și o sticlă de vin.
Ca mod de operare, acesta forțează ușile sau geamurile bisericilor. Polițiștii subliniază că aceste furturi se produc pe fondul măsurilor de siguranță aproape inexistente la biserici, multe fără nici un fel de sisteme de alarmă, iar altele cu acestea nefuncționale ori dezactivate tot timpul.

Recomandări

Întâlnirea pastoral-misionară de la Câmpulung Moldovenesc a marcat finalul conferințelor preoțești din Eparhia Sucevei și Rădăuților

A fost sfințit sediul Ocolului Silvic „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Silva Bucovina”, Câmpulung Moldovenesc

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Rarău a călătorit pentru a doua oară prin Câmpulung Moldovenesc