Bisericile fortificate din sudul Transilvaniei (zona Sibiului) au fost incluse pe Lista de supraveghere a monumentelor în pericol pe 2010 alcătuită de Fondul Mondial al Monumentelor, alături de alte peste 90 de obiective din 46 de țări, se arată pe site-ul oficial al organizației, www.wmf.org.
Lista de supraveghere a monumentelor în pericol pe 2010 (World Monuments Watch) cuprinde 93 de situri din 47 de țări, dintre care 38 se află în America, 26 în Europa, 18 în Asia și 11 în Africa. Printre acestea figurează obiective celebre, precum Machu Picchu (Peru), siturile istorice din Sevilla și Toledo și biserica Sagrada Familia din Barcelona (Spania). Cel mai vechi obiectiv de pe Lista pe 2010 este peștera Wonderwerk din Africa de Sud, unde s-au descoperit urme ale activității umane vechi de două milioane de ani, iar cel mai nou este Biblioteca Publică Centrală Atlanta-Fulton din orașul Atlanta, statul Georgia, SUA, a cărei construcție s-a încheiat în 1980.
Obiectivele care alcătuiesc Lista de supraveghere sunt selectate de o comisie de experți dintre propunerile făcute de reprezentanți ai guvernelor, specialiști în conservare, responsabili de situri, ONG-uri sau indivizi preocupați de aceste probleme. Pentru lista pe 2010 au fost făcute 195 de propuneri.
Lista de supraveghere a Fondului Mondial al Monumentelor a fost lansată în 1996 și este publicată o dată la doi ani, incluzând situri culturale, religioase, industriale sau arheologice. Acestea capătă astfel vizibilitate și au șansa de a primi finanțare pentru lucrări de restaurare. Până în prezent, 630 de situri din 125 de țări au fost incluse pe cele opt liste alcătuite. Peste 250 dintre ele au primit finanțare de la Fondul Mondial al Monumentelor în valoare de 50 de milioane de dolari, ceea ce a atras ulterior fonduri de 150 de milioane de dolari din alte surse.
Din România, Coloana Infinitului a lui Constantin Brâncuși a fost restaurată, între 1998 și 2000, cu fonduri obținute în urma unei colaborări a Guvernului României cu Fondul Mondial al Monumentelor, Banca Mondială și alte instituții românești și internaționale.
Alături de sculptura lui Brâncuși au mai fost incluse, de-a lungul anilor, pe listele Fondului Mondial al Monumentelor, Castelul Banfy de la Bonțida, Biserica Romano-Catolică din Ghelința, județul Covasna, și Cetatea Oradea.
Ansamblul de sate cu biserici fortificate din Transilvania a fost inclus, în două etape – 1993, 1999 -, pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, alături de alte șase obiective românești (Rezervația Biosferei Delta Dunării, bisericile din nordul Moldovei, Mănăstirea Horezu, cetățile dacice de la Orăștie, bisericile maramureșene din lemn și centrul istoric al orașului Sighișoara).