Biserici dispărute

În anul 1775, când partea de nord a Moldovei era deja sub stăpânire austriacă, Gabriel von Spleny, primul guvernator militar al Bucovinei, remarca în târgul Sucevei „care a fost pe vremuri reședința Principelui Moldovei” ruinele mai multor biserici. Semnalam zilele trecute faptul că una dintre bisericile dispărute din perimetrul urbei, Biserica Adormirea Maicii Domnului sau Uspenia, aflată „cam la mijlocul târgului” (zidită de portarul Sucevei, Onufrie Barbovschi, și având ca primă mențiune documentară anul 1529) a fost demolată în anul 1792 cu permisiunea autorităților austriece de către chirurgul cercual Tiberius Gutter, care a utilizat piatra pentru construirea casei sale de pe ulița principală. Așa cum subliniază istoricii suceveni Emil-Ioan Emandi și Mihai-Ștefan Ceaușu într-o lucrare densă și cuprinzătoare din punct de vedere istoriografic („Contribuții de morfologie urbană la cunoașterea istoriei orașului Suceava 1388-1988” ) „locul și cimitirul bisericii Adormirea au fost vândute în 1784, prin licitație publică, armeanului Nicolae Capri, care le-a adjudecat cu 52 florini”. Numele lui Nicolae Capri se leagă și de o altă biserică dispărută, Sf. Theodor, pomenită în catastiful breslei cojocarilor și blănarilor din Suceava din anul 1673, fiind menționat în registrul de delimitare a proprietăților din 1785 (care pomenește de „ruinele dărâmate ale bisericii moldovenești Sf. Theodor, care biserică, în afară de un cimitir neîmprejmuit, nu posedă nimic” ) că și-a „extins grădina ocupând cimitirul bisericii, fără hotărâre judecătorească”. Tot lângă casa unui Capri (Ioan) este pomenită în înscrisurile comisiei Pitzelli (1782-1785) ruina bisericii Sf. Arhangheli (pe locul situat între hanul Domnesc și sediul E.ON). Prima informație scrisă despre această biserică datează din anul 1542, iar printre ultimele cea din anul 1767, când logofătul și mazilul Grigore Opre primea un „loc domnesc liber, pentru a-și face casă, lângă cimitirul Sfântului Arhanghel”. Dar din centrul istoric al Sucevei a dispărut și singura biserică atribuită lui Ștefan cel Mare. În același registru de delimitare a proprietăților din 1975 se consemnează locul „gol, îngrădit, cu cimitir dar nehotărnicit” al unei biserici care a fost ulterior identificată ca fiind Biserica Sf. Vineri (Sf. Paraschiva sau Petca), singura cunoscută ca îndeplinind în urbe funcția de biserică de breaslă a cojocarilor și blănarilor. Documentele relevă faptul că au existat și alte lăcașuri atât ortodoxe, cât și catolice care au dispărut din centrul istoric al Sucevei. Astfel, o serie de documente pomenesc de Biserica Vovidenia: un manuscris slavo-român din anul 1637, început de arhiepiscopul Anastasie Crimcovici și încheiat de egumenul Iorest, amintește de Biserica Vovidenia Născătoare de Dumnezeu; o altă informație, din 1771, se referă la „un loc de case în Suceava, lângă Vovidenia lui Ursachi, cu pivnițe și hrube”, iar în anul 1785 este consemnată „o biserică părăsită, care în afară de un cimitir neîngrădit, nu posedă nimic”. În apropierea bisericii mitropolitane Sf. Gheorghe – Mirăuți (foto), care, în 1792, era cât pe ce să fie și ea demolată, dar la protestul sucevenilor autoritățile austriece au renunțat, este pomenită o ctitorie din lemn cu fundament din piatră: Biserica Ispasul sau Înălțarea Domnului care, la sfârșitul sec. al XVIII -lea, nu mai exista întrucât piatra din fundație a fost folosită la ridicarea „căsărmilor împărătești”. Acestea ar fi doar câteva din bisericile dispărute din Suceava pentru că în documente sunt pomenite încă multe altele, atât în vechiul târg medieval, cât și spre marginile lui.