Biserica „Sf. Ierarh Nicolae”, din curtea Spitalului „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, își serbează marți, 6 decembrie, hramul bisericii. Rugăciunile vor începe de vineri, (orele 17,00) cu slujba de Vicernie. Duminică, între orele 8,00-12,00, va fi oficiată Sfînta Liturghie, de către un sobor de preoți. În biserică, ducă cum ne-a spus și părintele Constantin Diaconașu, se află moaștele (fragmente) a peste 60 de sfinți, printre care și a Sf. Nicolae. Biserica are două hramuri: în ziua de „Izvorul Tămăduirii” și în ziua de „Sf. Nicolae”. Acest lăcaș de închinăciune, prin poziția pe care o are, în curtea unui Spital, reprezintă un loc de alinare pentru cei suferinzi și o speranță de vindecare.