„Biserica Sf. Dumitru din Suceava”

Presa veche 5 aprilie cu foto BISERICA SF. DUMITRU
Presa veche 5 aprilie cu foto BISERICA SF. DUMITRU

„Biserica Sf. Dumitru din Suceava”
Streașina de zid din dosul altariului a căzut, înainte cu câteva zile, jos și noroc că nu a trecut nimene pe acolo, căci rămânea cu capul spart. Pe stâlpii de peatră ce sprijinesc biserica au crescut de mult copăcei frumoși, de-a dragul să te uiți la dânșii…Dacă această biserică n-ar fi în mijlocul orașului, nu s-ar scandalisa lumea văzând-o cum se ruinează, dar așa, unde te întorci, tot de dânsa dai, și, dacă cugeți, este un edificiu atât de vechi și de însemnat…”.
„Revista Politică”, Anul III, nr. 6, Aprilie 1888.
„Un gest princiar”
„Dl. profesor I.E. Torouțiu, membru al Academiei Române și proprietarul tipografiei «Bucovina», care anul trecut a dăruit Liceului «Ștefan cel Mare» cărți științifice și beletristice în valoare de o sută de mii de lei, a făcut un al doilea gest princiar ce merită o deosebită atenție: direcțiunea numitului liceu a primit o adresă din partea Universității din Cluj (Muzeul Limbii Române) prin care i se face cunoscut că I.E. Torouțiu i-a donat «Marele atlas lingvistic al limbii române», în valoare de 45.000 de lei…Multe mulțumiri lui I.E. Torouțiu, fost elev al liceului nostru”.
„Suceava”, Anul III, Nr. 36, Aprilie 1937.
„Ura dușmanului de clasă”
Ura înverșunată a dușmanului de clasă se îndreaptă spre tot ce e muncă creatoare și în primul rând spre producție. Ei turbează împotriva activiștilor de Partid și ai sindicatelor, care organizează și conduc lupta pentru îndeplinirea Planului, turbează împotriva fruntașilor în producție, a fabricilor, a mașinilor. Dar tot mai mult se lovesc ticăloșii de vigilența patriotică a oamenilor muncii. Capitaliștii, foștii moșieri, chiaburii, rămășițele legionare și toate uneltele lor încearcă pe toate căile, folosind toate metodele, să lovească în oamenii muncii, pentru a le slăbi efortul de ridicare economică a țării”.
„Lupta poporului”, Anul III, nr. 509, Suceava, Aprilie 1949.

Recomandări

Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea are interdicție de intrare în Ucraina și spune că a fost tratat umilitor la granița cu țara vecină

Deputatul Petru Negrea: „Trebuie să construim o Românie în care persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii reale și de tratament corect”
Deputatul Petru Negrea: „Trebuie să construim o Românie în care persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii reale și de tratament corect”

Reuniune istorică a comunității penticostale din Vicovu de Sus, după aproape 50 de ani, în una dintre cele mai mari biserici din Europa

La Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou Suceava, Agheasma Mare va fi împărțită credincioșilor, de Bobotează, în 10.000 de sticle

La Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou Suceava, Agheasma Mare va fi împărțită credincioșilor, de Bobotează, în 10.000 de sticle îmbuteliate
La Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou Suceava, Agheasma Mare va fi împărțită credincioșilor, de Bobotează, în 10.000 de sticle îmbuteliate