Eveniment

Biserica „Sf. Dumitru” din Suceava, gazda Concertului „Postul Mare, cântări și versuri”

Ansamblul „Balada Bucovinei”
Ansamblul „Balada Bucovinei”

În Biserica „Sf. Dumitru” din Suceava a avut loc, joi după-amiază, Concertul „Postul Mare, cântări și versuri”, eveniment care marchează patimile Domnului nostru Iisus Hristos. Gazda evenimentului cultural religios a fost preotul paroh Nicolae Horga, inspector eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, cel care i-a întâmpinat pe credincioșii care au dorit să ia parte la concert și care a prezentat programul serii.
Concertul, la care intrarea a fost liberă, a fost deschis de Ansamblul „Balada Bucovinei”, dirijor prof. Oana Maria Sârbu – Botezat, director artistic, maestrul George Sârbu. Copiii și tinerii din ansamblu, îmbrăcați în costume populare, au purtat câteva ramuri de flori în mâini. Ei au interpretat cântări specifice perioadei Postului Mare, oferind un moment de înălțare sufletească pentru toți cei prezenți. Piese precum „Mulțimea norodului”, „Azi cu toții prăznuim”, „Cântări de Florii” au fost pe placul publicului, format din tineri și vârstnici, care a simțit bucuria că în Bucovina încă se păstrează tradițiile, costumele populare atât de frumoase și cântecele religioase care, prin glasuri de copii, se înalță spre ceruri.
După ce și-au prezentat programul, copiii au primit din partea preotului Nicolae Horga câte o vedere cu Biserica „Sf. Dumitru”, iar prof. Oana Maria Sârbu – Botezat a primit o diplomă. Joi seară, în Biserica „Sf. Dumitru” au mai evoluat Grupul psaltic „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, condus de preotul Constantin Dan Magdalena, Corpul Parohiei „Sf. Dumitru” din Suceava,Corul de copii al Școlii Gimnaziale Șcheia, dirijor prof. Rodica Popescu, iar la final Corul Seminarului Teologic “Sfântul Mitropolit Dosoftei”, dirijor pr. profesor Lucian Tablan Popescu.
Lucrările cu tematică pascală și religioasă, transmise sincer de fiecare participant la concert, au încântat publicul sucevean, care a aplaudat după fiecare evoluție a artiștilor. Evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, împreună cu Biserica „Sf. Dumitru” din Suceava, cu binecuvântarea ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

Preotul paroh Nicolae Horga
Preotul paroh Nicolae Horga
Grupul psaltic „Sf. Ioan cel Nou” Suceava
Grupul psaltic „Sf. Ioan cel Nou” Suceava
Biserica „Sf. Dumitru” din Suceava, gazda Concertului „Postul Mare, cântări și versuri”
Biserica „Sf. Dumitru” din Suceava, gazda Concertului „Postul Mare, cântări și versuri”
Ansamblul „Balada Bucovinei”
Ansamblul „Balada Bucovinei”

Recomandări

100 de copii de la școli din municipiul Suceava și din comuna Adâncata, în Tabăra de creație „Micii iconari”, ediția a XIV-a

Mănăstirea Domnească Sfântul Procopie de la Bădeuți – ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt

Primăria Fălticeni a pregătit concerte, târguri, competiții sportive, spectacole de folclor și un spectaculos foc de artificii pentru „Zilele municipiului”