Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința de lucru din 5 iulie, a adoptat o serie de măsuri față de practica necreștină a incinerării morților. În urma discuțiilor care au avut loc pe marginea propunerilor Comisiei pastorale, monahale și sociale, precum și a votului unanim exprimat, Sfântul Sinod a hotărât, printre altele, să mențină în vigoare hotărârea Sfântului Sinod din 15 iunie 1928, reconfirmată prin hotărârea Sfântului Sinod din 20 februarie 1933, care interzice acordarea asistenței religioase celor înmormântați prin incinerare.
În documentul remis eparhiilor BOR de Cancelaria Sfântului Sinod, cu privire la recenta hotărâre sinodală, se precizează că, din mărturiile scripturistice, patristice, istorice și arheologice reiese că Biserica a practicat de la început până astăzi înhumarea (înmormântarea), aceasta fiind singura practică ce corespunde învățăturii Bisericii despre trup și datoriile față de el, trup care trebuie să fie redat pământului din care a fost luat.
„Biserica Ortodoxă Română a avut și are o atitudine clară și ferm exprimată față de cei care s-au incinerat sau se vor incinera, consacrată prin hotărârea sinodală din anul 1928 și reconfirmată prin hotărârea sinodală din anul 1933, asupra cărora nu s-a mai revenit în nici un fel, întrucât acestea exprimă punctul de vedere oficial al Bisericii noastre, fiind de datoria oricărui slujitor al Bisericii Ortodoxe Române să respecte aceste hotărâri, iar din punct de vedere pastoral, să lămurească și să determine pe credincioși să respecte tradiția bimilenară a înhumării creștinilor”, se arată în documentul citat.
Hotărârea Sfântului Sinod este motivată și de semnalarea unor cazuri în care unii preoți caterisiți sau depuși din treaptă, doritori de câștig și în totală separare de Biserică, abuzând de lipsa de informare corectă a credincioșilor și de acceptarea facilă și fără discernământ de către aceștia a practicii incinerării morților, îngăduită de unele biserici creștine din Occident și din America, săvârșesc slujba de prohodire a celor decedați chiar în incinta crematoriului. Pe de altă parte, s-au întâmplat și situații în care incinerarea s-a făcut fără voia sau împotriva dorinței celui decedat.
Pentru a preîntâmpina astfel de situații, Sfântul Sinod a hotărât menținerea în vigoare a hotărârii Sfântului Sinod din 15 iunie 1928, reconfirmată prin hotărârea Sfântului Sinod din 20 februarie 1933, care prevede că „preoții sunt datori să prevină din vreme pe enoriași, atrăgându-le atenția că, în cazul când cineva dintre ei ar voi să se incinereze, Biserica le va refuza orice asistență religioasă, fie la înmormântare, fie la pomenirea pentru morți după înmormântare. Înainte de oficierea slujbei de înhumare (înmormântare) a unui creștin, preotul slujitor să se informeze de la familia defunctului la care cimitir va fi înmormântat cel decedat. Celor ce totuși au fost incinerați sau se vor incinera din proprie voință să li se refuze orice serviciu religios, atât la înmormântare, cât și la pomenirile pentru morți”. În situația în care incinerarea s-a făcut fără voia sau împotriva dorinței celui decedat, din motive obiective (financiare sau legale, legi specifice unor state în care incinerarea este obligatorie), chiriarhul este singurul care are autoritatea de a acorda sau nu dispensă, prin iconomie, în urma studierii amănunțite a fiecărui caz în parte, cu precizarea că, pentru astfel de cazuri, la depunerea urnelor funerare în cripte se poate oficia doar slujba Trisaghionului cu pomenire individuală.
Preoții care se abat de la hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind practica incinerării morților vor fi opriți de la lucrarea preoțească și trimiși în judecata Consistoriului eparhial spre sancționare. În cazul foștilor preoți, caterisiți sau depuși din treaptă, care săvârșesc slujba de prohodire chiar în incinta crematoriului, episcopii chiriarhi vor sesiza autoritățile competente pentru interzicerea accesului acestora în crematorii și cimitire și pentru sancționarea penală, întrucât folosesc calități mincinoase (de cleric al Bisericii Ortodoxe Române) pentru a obține un folos material injust, păgubind familiile îndoliate (art. 215 alin. (2) Cod penal, infracțiunea de înșelăciune).
Centrele eparhiale vor lua măsurile necesare referitoare la îndatorirea pastoral-misionară de a catehiza credincioșii cu privire la învățătura de credință ortodoxă despre înhumare (înmormântare) și respingerea practicii incinerării, precum și de a acorda atenția cuvenită pastorației individuale a persoanelor îndoliate. De asemenea, centrele eparhiale vor lua măsuri în legătură cu îndatorirea clerului de a promova, inclusiv prin forța exemplului, ajutorarea familiilor îndoliate, pentru ca lipsa banilor să nu fie un motiv de a incinera pe cei decedați, considerând că înhumarea ar fi prea costisitoare.
(Gheorghe-Cristian Popa, Ziarul Lumina)
