Lucrări finalizate

Biserica din Stamate are o pardoseală nouă, din marmură, printr-un proiect inițiat de viceprimarul din Fântânele

Biserica din Stamate are acum un interior modern, cu pardoseală din marmură
Biserica din Stamate are acum un interior modern, cu pardoseală din marmură

Biserica Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din satul Stamate, comuna Fântânele, are o pardoseală nouă, din marmură, în urma unor lucrări care s-au finalizat zilele trecute. Este vorba de un proiect cu fonduri guvernamentale, derulat prin intermediul Ministerului Cultelor. Inițiativa i-a aparținut viceprimarului Marian Vasile Sabie, care este și consilier parohial, și care a beneficiat de tot sprijinul preotului paroh Cosmin Chira, dar și al celuilalt preot, Mihai Leucă, dar și al membrilor Consiliului Parohial.
”Lucrarea a fost o operațiune complexă, implicând îndepărtarea dușumelelor vechi, turnarea de beton armat pentru egalizare, montarea instalației termice în pardoseală, turnarea șapelor de nivelare și montarea atentă a marmurei în Sfântul Altar, biserică și pridvorul acesteia. Pentru mine, personal, este un motiv de mândrie că am putut da o mână de ajutor pentru realizarea acestui proiect. Locuitorii din Stamate aveau nevoie de o Casă a Domnului care să corespundă exigențelor secolului în care trăim, iar eu spun că lucrările au fost realizate cu profesionalism și atenție la detalii, de către firma Mateo Rustic Construct. Pe această cale, doresc să îi mulțumesc doamnei administrator, Lăcrămioara Bobu, reprezentantul acestei firme, care, la finalul lucrărilor, a oferit un bonus de neprețuit, respectiv montarea suplimentară față de proiectul inițial, de marmură pe Sfânta Masă, din Sfântul Altar”, a precizat viceprimarul Marian Sabie.
Acesta a amintit că lucrarea din satul Stamate nu este singura de acest fel din comuna Fântânele. Proiecte similare de reabilitare sunt aprobate pentru bisericile din satele Bănești și Fântânele și vor începe cu renovarea acoperișului și vor continua cu îmbunătățiri suplimentare pentru a păstra și a promova bogata tradiție cultural-religioasă a regiunii.
La finalul slujbei de duminică, prima în care s-a oficiat în biserica din Stamate după o pauză de o lună, preotul paroh Cosmin Chira, aflat la început de drum în această parohie și care dă dovadă de multă determinare, a ținut să evidențieze colaborarea foarte bună dintre biserică și Primărie, cu sprijinul nemijlocit al viceprimarului Marian Sabie.
”Domnul viceprimar este un partener al bisericii și nu doar pentru acest proiect, ci și pentru altele care vor urma, iar această colaborare nu face decât să aducă bucurie în Casa lui Hristos. Ca fiu al satului a simțit că trebuie să se implice în acest proiect, iar tot ceea ce zidim va rămâne aici, pentru credincioșii din Stamate”, a arătat preotul paroh Cosmin Chira în cuvântul de la finalul liturghiei.

În pardoseală a fost montată instalație de încălzire
În pardoseală a fost montată instalație de încălzire
Lucrările de înlocuire a pardoselii au durat câteva săptămâni, iar printre cei care au muncit s-a numărat și viceprimarul Marian Sabie
Lucrările de înlocuire a pardoselii au durat câteva săptămâni, iar printre cei care au muncit s-a numărat și viceprimarul Marian Sabie
Preoții au oficiat prima slujbă în biserica renovată din Stamate după o pauză de o lună
Preoții au oficiat prima slujbă în biserica renovată din Stamate după o pauză de o lună
Biserica din Stamate are acum un interior modern, cu pardoseală din marmură
Biserica din Stamate are acum un interior modern, cu pardoseală din marmură

Recomandări

Clubul Rotary Suceava-Bucovina a inaugurat Biblioteca „Bogdan Galanton Moroșan” la biserica din Siliștea Nouă

La biserica din satul Siliștea Nouă, orașul Dolhasca, a fost inaugurată Biblioteca Bogdan Galanton Moroșan
La biserica din satul Siliștea Nouă, orașul Dolhasca, a fost inaugurată Biblioteca Bogdan Galanton Moroșan

Victimele Masacrului de la Fântâna Albă au fost comemorate într-o slujbă la Biserica Ortodoxă din Parohia Tișăuți