Biserica – monument istoric din Părhăuți va reprezenta județul Suceava în marea finală a Campaniei „Restaurare”, inițiată de TVR. Evenimentul va avea loc pe 1 Decembrie, la ora 21:00, pe postul național de televiziune. Publicul este chemat să voteze care dintre cele zece monumente din toată țara, ajunse în finală, va primi fondurile necesare restaurării.
Preotul paroh al Bisericii cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților” din Părhăuți, Lazăr Croitor, ne-a spus că „toate monumentele istorice intrate în concurs sunt importante și merită să fie restaurate. Trebuie să fie restaurate pentru că mărturisesc despre neamul românesc. Restaurarea unui monument istoric nu este un scop în sine, este un mijloc prin care se «restaurează o comunitate». Monumentul istoric este dovada clară a continuității noastre pe aceste meleaguri frumoase și binecuvântate de Dumnezeu”.
Printre primele zece
Televiziunea Română a realizat în zece episoade Campania „Restaurare”. În fiecare episod au fost prezentate trei monumente de mare valoare istorică, arhitectonică și artistică. În urma voturilor acordate de telespectatori, Biserica din Părhăuți s-a calificat printre primele zece monumente istorice din țară.
Biserica din Părhăuți, monument de arhitectură și artă, a fost ridicată de marele logofăt Gavril Trotușanu, în 1522. Monumentul necesită lucrări urgente de restaurare, din cauza degradării construcției și a picturilor interioare. Preotul Lazăr Croitor a precizat că lucrările de restaurare depășesc cu mult puterea economică a locuitorilor satului Părhăuți, circa 1.000 de oameni, „de aceea, comunitatea acestei așezări îi roagă pe toți cei care urmăresc marea finală, de pe 1 Decembrie, la ora 21:00, să acorde votul lor Bisericii Părhăuți”.
„Are ceva din măreția piramidelor din Egipt”
Profesorul de istorie Mihai Bocancea ne-a spus că biserica monument istoric din Părhăuți merită să fie restaurată și pusă în circuitul turistic pentru că, așa cum spunea academicianul Virgil Vătășeanu, „are ceva din măreția piramidelor din Egipt”.
Din prezentarea pe care ne-a făcut-o profesorul Bocancea, am aflat că cel care a ridicat biserica, Gavril Trotușanu, apare în cronici cu funcția de spătar și apoi vistiernic în timpul lui Ștefan cel Mare, menținându-se și în alte funcții, între care și cea de logofăt până în timpul celei de a doua domnii a lui Petru Rareș, când își pierde capul împreună cu alți boieri în cetatea Roman, în 1541.
Vizitată de mari personalități
Nicolae Iorga arăta că biserica a fost ridicată în locul alteia de lemn, construită în timpul lui Ștefan cel Mare.
„Planul ei este dreptunghiular, cu excepția părții de est, care este rotunjit. Pereții foarte groși sunt ridicați din piatră, exprimând învolburarea epocii lui Ștefăniță Vodă, când lupta dintre domnie și partidele boierești îmbracă forme dramatic – violente. Intrarea în biserică se face prin cele două arcade ale pridvorului care duc la ușa pronaosului. De aici se trece în naos și apoi în altar”, a mai completat profesorul Mihai Bocancea.
De-a lungul timpului, după cum ne-a spus și părintele Croitor, biserica a fost vizitată de mari personalități din țară: Nicolae Iorga, Simion Florea Marian, Petru Comărnescu, Nicolae Grămadă, Vasile Drăguț, Leca Morariu.
Ocazie unică
Credincioșii din satul Părhăuți au contribuit la multe lucrări de întreținere, la înlocuirea în mai multe rânduri a acoperișului de șindrilă degradat din cauza intemperiilor naturii, refacerea clopotelor crăpate din cauza îndelungatei lor folosințe, precum și la construcția unui zid împrejmuitor din piatră.
Cu toate acestea, biserica monument necesită fonduri mult mai mari pentru restaurare.
„Campania inițiată de TVR este o ocazie unică pentru Biserica din Părhăuți de a fi restaurată. Biserica va sta cu cinste alături de renumitele locașuri de credință din Bucovina și îi va încânta pe credincioșii și vizitatorii care îi vor trece pragul. La fel ca în multe zone ale țării, și din zona noastră sunt plecați mulți tineri la muncă peste hotare. Să refacem acest monument istoric, această biserică, pentru ca tinerii plecați departe de casă să aibă la ce se întoarce, să își dorească să se întoarcă la bijuteriile care le definesc neamul, țara. Credincioșii de pretutindeni au de ce să voteze pentru restaurarea Bisericii din Părhăuți”, a mai completat preotul Lazăr Croitor.






