Incendiu devastator

Biserica din Burla, veche de 170 de ani, mistuită de flăcări în toiul nopții

Biserica a fost cuprinsă de flăcări și a ars ca o torță în doar câteva ore
Biserica a fost cuprinsă de flăcări și a ars ca o torță în doar câteva ore

Biserica „Sf. Dumitru” din Burla, singurul lăcaș de cult ortodox din comună, a fost mistuită într-un incendiu devastator produs în noaptea de luni spre marți. Focul a pornit puțin după miezul nopții și a cuprins cu repeziciune întreg lăcașul, făcând practic imposibil de salvat ceva din lucrurile aflate în interior. Opt autospeciale de intervenție de la Detașamentul de Pompieri Rădăuți și de la Garda de Intervenție Siret, împreună cu pompieri aparținând Serviciilor Voluntare din localitățile Volovăț și Milișăuți, au intervenit aproape șase ore pentru stingerea vâlvătăii, biserica fiind construită din lemn.
La sosirea echipajelor de intervenție ardeau violent acoperișul și interiorul bisericii, existând pericolul de propagare la prăznicarul și clopotnița din apropiere, dar și la două gospodării învecinate. Biserica era construită din lemn, cu învelitoare din tablă și pereții izolați cu polistiren, ceea ce a favorizat propagarea incendiului cu rapiditate. Flăcările au distrus întreaga construcție pe o suprafață de 450 de metri pătrați, în foc fiind mistuite și obiectele de mobilier, obiectele bisericești, arhiva și biblioteca parohiei. Din nefericire, din vechea biserică construită din lemn nu a mai rămas decât un morman fumegând.
Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, ne-a relatat la locul incendiului: „Am intervenit cu opt autospeciale împreună cu pompierii voluntari pentru lichidarea incendiului care a afectat biserica din Burla. La sosirea noastră ardea în totalitate acoperișul bisericii, iar apoi focul s-a propagat la întreaga construcție din lemn, izolată cu polistiren. Din păcate biserica a ars în totalitate pe o suprafață de 450 de metri pătrați, însă am reușit să salvăm prăznicarul și clopotnița din preajmă.”
Biserica „Sf. Dumitru” din Burla este a doua biserică distrusă de flăcări în sat, în ultimii 100 de ani
Povestea Bisericii „Sf. Dumitru” din Burla a început în anul 1846, când comunitatea satului Horodnic a construit o biserică de lemn în satul lor. Aceasta a funcționat la Horodnic până după Primul Război Mondial, când, după construirea unei biserici noi în comunitate, credincioșii din Horodnic au donat biserica veche comunității satului Burla. Vechea biserică din satul Burla fusese distrusă de flăcări în anul 1918, în timpul războiului, credincioșii din acest sat rămânând atunci fără lăcaș de cult.
Mircea Belciug, preotul paroh al bisericii distruse de flăcări, ne-a povestit: „Bisericaa fost mutată în anul 1925, din cauza faptului că pe locul acesta a existat o altă biserică ce în Primul Război Mondial, în anul 1918, a luat foc în urma luptelor de aici. Pentru că oamenii erau foarte săraci și nu au avut posibilitatea să-și construiască o altă biserică, au hotărât să ia biserica de la Horodnic, care le-a fost dată gratuit. Ceea ce s-a întâmplat acum este o mare nenorocire pentru comunitatea din Burla, care a rămas a doua oară fără biserică. Nu ne dăm seama cum s-a putut întâmpla așa ceva, dar cred că a fost un scurtcircuit, pentru că de duminică la prânz nimeni nu a mai intrat în biserică. Este o tragedie și vreau să spun că oamenii sunt devastați de atâta supărare și de atâta durere. Mai ales când trec pe aici prin locul ăsta și văd că biserica nu mai există…”
Cei 2.300 de credincioși din comuna Burla au rămas fără singura biserică ortodoxă din sat
Incendiul devastator de la Burla a cauzat o mare pierdere comunității locale de credincioși, care au rămas fără singurul lăcaș de cult ortodox din comună. Biserica „Sf. Dumitru” fusese renovată în interior și resfințită în duminica Rusaliilor din anul 2015. Mulți dintre ei nu-și pot stăpâni lacrimile, după nenorocirea abătută asupra lor. „E foarte mare tragedia, pentru că de curând, nu are un an împlinit de când s-a renovat, s-a reconstruit, s-a făcut foarte frumoasă. Știe Cel de Sus, Domnul, de ce s-a întâmplat asta. Păcat, că era foarte frumos făcută în interior și păcat de pierdere pentru sat”, ne-a spus Stela Zepciuc, din Burla.
O altă credincioasă cu lacrimi în ochi ne-a declarat: „E o supărare, cum nu. Era o biserică frumoasă, curată, și uite, s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Ce să facem. Am fost, am plâns, am fost și aseară. Ne-am oprit aici să vedem. În Postul Mare, asta a fost chiar o tragedie, să știți. Cine știe de la ce s-a întâmplat. Noi nu știm. Ferească Dumnezeu!”
Viorel Pintiliuc, primarul comunei Burla, încearcă acum să adune comunitatea și să construiască o altă biserică ortodoxă pentru credincioși.
„Am semnale foarte bune, am foarte mulți consăteni în străinătate, deja au început să vină donațiile. Ne vom organiza de mâine (astăzi – n.r.) într-un comitet, vom deschide două conturi. Sperăm ca lumea să înțeleagă și să putem construi o biserică așa cum îi șade bine unei comune în 2016. Ne pare rău că în condițiile astea s-a întâmplat. E o tragedie în primul rând sentimentală și spirituală pentru că nu se găsește la tot pasul o biserică de aproape 200 de ani. Din păcate suportăm consecințele, lumea sper să fie înțelegătoare și să facem o biserică nouă pentru ca întreg satul de credincioși creștini ortodocși să aibă unde se închina duminica”, a declarat primarul Viorel Pintiliuc.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită de pompieri ca fiind efectul termic al curentului electric generat de un conductor electric defect sau neizolat. Chiar dacă biserica avea o vechime de 170 de ani și era o construcție deosebită din bârne de lemn, ea nu făcea parte din categoria monumentelor istorice.

Biserica „Sf. Dumitru” la resfintirea din Duminica Rusaliilor, 2015

Altarul de piatră al bisericii cu inscripția anului construcției a rămas în mijlocul ruinelor
Altarul de piatră al bisericii cu inscripția anului construcției a rămas în mijlocul ruinelor
Sute de cărți și scrieri bisericești au fost mistuite de flăcări
Sute de cărți și scrieri bisericești au fost mistuite de flăcări
Din biserica veche de peste 150 de ani a rămas doar scrumul
Din biserica veche de peste 150 de ani a rămas doar scrumul
Biserica a fost cuprinsă de flăcări și a ars ca o torță în doar câteva ore
Biserica a fost cuprinsă de flăcări și a ars ca o torță în doar câteva ore

Recomandări

Sfințirea pietrei de temelie pentru cel dintâi locaș închinat Schimonahiei Elisabeta Lazăr, pustnica Giumalăului

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului